Răspunsul ierarhului

„Sărut mâna şi La mulţi ani!, Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop! Mă numesc S. V. şi sunt dintr-o localitate din Suceava şi vă scriu în legătură cu Agheasma Mare. Părintele de la noi face în fiecare an pe 5 ianuarie slujba Liturghiei dimineaţa, după care slujba de sfinţire pentru Agheasma Mare. Apoi, cu această Agheasmă vine şi ne sfinţeşte casele. Ce vreau să vă întreb eu este următorul lucru: putem să consumăm această Agheasmă pe 5 ianuarie? Părintele ne-a spus că Agheasma sfinţită în Ajun este pentru sfinţirea caselor şi anexelor şi noi credincioşii o putem consuma împreună cu cea sfinţită în ziua praznicului, abia după Sfânta Liturghie din 6 ianuarie. A spus că în mod normal ziua de 5 ianuarie este zi de ajunare totală şi atunci abia după slujba de pe 6 o putem consuma. Iar dacă nu putem ajuna, atunci să avem răbdare până după slujba din ziua de Bobotează pentru a lua Agheasma Mare. E corect ce ne-a spus părintele? Sau o putem consuma şi pe 5 ianuarie? Sărut mâna! Cu respect, S. V.”

Stimate domn! În Ajunul Bobotezei, înainte de a vă lua tratamentul prescris de medic, pe nemâncate, luaţi Agheasmă Mare şi anaforă, mâncaţi ceva fiertură, după care luaţi-vă tratamentul. Slujba de sfinţire cea mare a apei fiind aceeaşi, nu văd care ar putea fi diferenţa la care faceţi referire! Sărbători binecuvântate!

 „Înaltpreasfinţia Voastră,

Trăim vremuri grele, vremuri tulburi, vremuri când popoarele sunt dezbinate, împrăştiate, înfricoşate şi dezorientate de actuala pandemie, când nu trebuie să ne fie frică decât de Dumnezeu, să nu-L supărăm. Dar nădăjduiesc că suntem toţi creştinii nişte luptători şi curajoşi şi nu vom pierde trenul spre Rai.

Întrebările la care căutăm răspuns sunt: Trebuie sau nu trebuie să acceptam vaccinul împotriva îmbolnăvirii cu Covid-19? Dacă nu acceptăm acest vaccin greşim în faţa lui Dumnezeu şi în faţa aproapelui nostru sau nu? Vă mulţumesc cu deosebită consideraţie! Doamne, ajută!” (M.L.)

Stimată doamnă! Răspunsul la prima întrebare îmi este foarte incomod, pentru faptul că nu cunosc conţinutul acestui vaccin şi nici suficiente date ştiinţifice privind posibilele reacţii adverse, imediate sau în timp, ale acestuia. Aşa că, fiind vorba de sănătatea, respectiv de viaţa cuiva, să-mi fie cu iertare, dar neavând niciun fel de acreditare în acest sens, nu mă pot pronunţa.

Cât priveşte cea de-a doua întrebare, Dumnezeu nu ne îngrădeşte libertatea de a alege. Având în vedere că suntem în mileniul III, lucrurile trebuie făcute la lumină şi în cunoştinţă de cauză. Or, mie lipsindu-mi această cunoştinţă de cauză, nu vă pot spune dacă să vă vaccinaţi sau nu, ci vă las libertatea de a alege, însă nu înainte de a lua sfat de la oameni competenţi şi de a vă informa temeinic. Sărbători binecuvântate! (Viaţa Bisericii, ArhiepiscopiaSucevei.ro)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: