Poziţiile de protecţie pe care le iau investitorii înainte de finalul anului în cazul monedelor de la marginea zonei euro se reflectă într-o depreciere a acestora.
Dacă săptămâna trecută cursul euro mai cocheta cu nivelul de 4,86 lei, reducerea ofertei comerciale de valută a produs scăderea monedei naţionale, care a înregistrat patru şedinţe consecutive de depreciere.
Cursul euro a urcat marţi de la 4,8735 la 4,8743 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau în culoarul 4,873 – 4,877 lei.
Ratificarea de către Donald Trump a planului de relansare a economiei SUA, în valoare de 900 de miliarde de dolari, a relansat apetitul pentru risc, iar euro a crescut la 1,2208 – 1,2258 dolari. Aceasta a făcut ca media monedei americane să coboare marţi de la 3,9904 la 3,9797 lei.
Moneda elveţiană se aprecia uşor, la 1,084 – 1,087 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,4808 la 4,4926 lei.
În ciuda aprecierii faţă de dolar, moneda britanică pierdea teren faţă de cea unică la 1,0998 – 1,1041 euro, analiştii considerând că lira sterlină a consumat potenţialul său de creştere. Cursul ei a coborât de la 5,3833 la 5,3646 lei.
După creşterea de luni la 241,0851 lei, preţul gramului de aur a scăzut la 240,1852 lei, evoluţie datorată deprecierii monedei americane, dar şi faptului că uncia fluctua între 1.876 şi 1.883 dolari.
Marţi, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,03%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,10%, iar cel la 12 luni la 2,14%.
În regiune, media monedei poloneze se deprecia de la 4,4879 la 4,5051 zloţi/euro, iar a celei maghiare de la 363,46 la 363,73 lei.



























Comentarii