31

Se fac 31 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, pare-se găsindu-i pe români din ce în ce mai distanţaţi faţă de „evenimente” şi, totodată, unii faţă de alţii, în opiniile cu privire la acestea. Se înţelege că, dintre cei care le-au trăit nemijlocit, se disting cei mâhniţi că unele dintre ţintele imaginate la modul personal atunci nu s-au atins. Se înţelege şi că alţii, inclusiv dintre aceia numiţi înainte, care, potrivindu-şi pasul cu realităţile care au fost şi sunt, au mers înainte pe drumurile lor, fiind azi mai vârstnici cu trei decenii şi ceva, dar în stare să-şi facă bilanţuri proprii care n-ar fi fost de închipuit dacă… Se înţelege că, printre toţi, sunt şi cei care, privind în urmă şi evaluând an cu an, alegeri după alegeri, etapă cu etapă, caută să afle „adevărul” ori îl aşteaptă de la procurori sau judecători. Se înţelege că, între timp, s-au ridicat şi merg pe picioarele lor, încotro le este norocul şi, mai ales, aşa cum înşişi şi-l fac, români noi care au învăţat despre ce s-a întâmplat atunci la Timişoara, la Bucureşti şi în ţară din manuale, aşa cum au fost ele croite, ori de la părinţi şi bunici, aşa cum le-au trăit şi povestit. Timpul a trecut cât o jumătate de viaţă de om, lumânările celor care s-au jertfit încă mai pâlpâie; pe cât s-a ridicat cortina de peste scenă şi scenarii, pe atât s-a lăsat o ceaţă tulbure şi rece, asemenea celei care învăluise de la Dumnezeu întâmplările de atunci. Aşadar, fiecare dintre noi, călăuzit de adevărul şi speranţa sa, merge cumva mai departe, pe picioarele sale sau purtat de valurile mărunte ale timpului. Cu cât mai mulţi ajung mai sus, pe ţărm solid şi ferit de furtuni, cu atât mai bine. Ce dacă negura a rămas în urmă?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: