Italia, Belgia şi Olanda blochează zborurile cu Regatul Unit

> Urmează Germania şi Franţa

 Italia, Belgia şi Olanda blochează zborurile cu Regatul Unit, iar Germania şi Franţa se pregătesc să facă acelaşi lucru, din cauza temerilor legate de noua tulpină Covid-19 din sud-estul Angliei.

Potrivit Telegraph, Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de Covid-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat pentru BBC că „tulpina a fost identificată deja şi în Danemarca şi Australia”.

În acest moment, zborurile între Marea Britanie şi Italia nu au fost restricţionate. Mai multe curse vor ajunge duminică în Lombardia, alte 8 în Lazio şi 4 în Veneto.

Între timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a informat că este în „contact strâns” cu autorităţile britanice. Potrivit OMS, Marea Britanie a transmis informaţii din studiile în curs privind mutaţia şi OMS va ţine la curent statele membre şi publicul „pe măsură ce va afla mai multe despre caracteristicile acestei variante de virus şi despre orice implicaţii”.

Peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini au fost identificate în Marea Britanie, mai ales în partea de sud a ţării, unde mutaţia ar putea avea legătură cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, spunea ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, potrivit Reuters.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI