Comisia fondului funciar Suceava s-a întrunit într-o nouă şedinţă

> Pe ordinea de zi au fost incluse 65 de lucrări, fiind adoptate 50 de hotărâri

În data de 18 decembrie, în incinta Palatului Administrativ a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Suceava.

Potrivit Prefecturii, pe ordinea de zi au fost incluse 65 lucrări elaborate de Compartimentul fond funciar din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, de la anterioara şedinţă care a avut loc în data de 6.10.2020.

Lucrările au vizat informări ale membrilor comisiei judeţene pe probleme specifice şi punctuale, propuneri ale comisiilor locale de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră sau terenuri agricole, atribuirea de terenuri aferente locuinţelor, validări de amplasamente, modificări sau, după caz, corectări de titluri de proprietate, precum şi emiterea de duplicate ale unor titluri de proprietate.

Prin urmare, în cadrul şedinţei au fost adoptate 50 hotărâri ale comisiei judeţene. Dintre acestea, patru au avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv validarea amplasamentului pentru o suprafaţă totală de 7,63 ha de teren cu vegetaţie forestieră ca urmare a cererilor formulate de trei persoane fizice şi o persoană juridică.

Totodată, au fost emise şase hotărâri care au avut ca obiect invalidarea propunerilor formulate de comisiile locale şi care au vizat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 9,3015 ha teren cu vegetaţie forestieră, ca urmare a cererilor formulate de şase persoane fizice.

Pe lângă acestea, prin patru hotărâri au fost admise două cereri privind propunerile de atribuire în proprietate de teren aferent locuinţelor pentru două persoane fizice şi au fost respinse două cereri privind propunerea de atribuire în proprietate de teren aferent construcţiilor pentru două persoane fizice.

De asemenea, au fost emise 26 hotărâri care au vizat fie modificări, fie, după caz, puneri în executare de hotărâri judecătoreşti. Două hotărâri au vizat corectarea unor erori materiale în cuprinsul hotărârilor emise de comisia judeţeană, iar trei hotărâri au avut ca obiect contestaţii ale unor persoane fizice formulate împotriva modului de soluţionare a cererilor formulate de comisiile locale de fond funciar.

Alte cinci hotărâri au fost emise pentru cinci persoane fizice şi au privit însuşirea amplasamentului pentru o suprafaţă de 9,56 ha teren cu vegetaţie forestieră propus spre validare de comisiile locale, dat fiind incidenţa Deciziei CCR nr. 395/2017.

Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse şi 11 informări pe diverse teme specifice activităţii de fond funciar, precum şi două solicitări privind emiterea de duplicate ale unor titluri de proprietate. O documentaţie a fost returnată, solicitarea adresată nefăcând obiectul emiterii unei hotărâri a comisiei judeţene. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI