Cătălin Coman:

Noul spital municipal, dat în folosinţă, cel târziu la sfârşitul lui februarie

În cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, care a avut loc în seara zilei de 17 decembrie, în care s-a aprobat rectificarea bugetului local cu suma de 3,8 milioane lei, bani cu care se va achita lotul de echipamente şi dispozitive medicale care urmează să ajungă în aceste zile la Fălticeni, primarul Gheorghe Cătălin Coman a anunţat că la sfârşitul lunii ianuarie, cel mai târziu la mijlocul lunii februarie clădirea noului spital din municipiul Fălticeni va fi dată în folosinţă.

„În şedinţa de luni, 14 decembrie a Consiliului de Autorizare a Împrumuturilor Locale (CAIL) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice s-a aprobat tragerea unei sume de bani din creditul de 19,9 milioane lei. Deşi a fost aprobat creditul, normele prevăd şi existenţa disponibilităţilor financiare din partea Ministerului Finanţelor. Disponibilul pentru anul acesta care poate fi cheltuit este de 3,8 milioane lei. Dacă ceream mai mulţi bani şi nu îi cheltuiam, plăteam penalităţi. Dacă ceream prea puţini, nu ne puteam rezolva problemele. De obicei, nu prea se întâmplă să primeşti o disponibilitate financiară de 40 de miliarde de lei vechi pe final de an.

Cei 3,8 milioane lei se duc integral pentru aparatura medicală de la spital. Conducerea spitalului a avut discuţii cu furnizorii să poată onora comenzile în timpul scurt care mai este până la sfârşitul anului. S-a făcut un calcul centralizator, şi din cele 6 milioane lei, bani necesari pentru echipamente şi dotări medicale, anul acesta putem cheltui 3,88 milioane  lei. Doar aceşti bani i-am solicitat CAIL-ului.

Cea mai importantă veste este că vom putea cumpăra cu aceşti bani toate dotările necesare pentru a deschide  spitalul. De data asta putem vorbi, pentru că nu mai este campanie electorală, şi vă anunţ că noul Spital Municipal Fălticeni se va deschise la sfârşitul lunii ianuarie, mijlocul lunii februarie”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

În primele zile ale lunii ianuarie încep procedurile pentru avizare şi acreditare

Deschiderea acestui spital este un vis care se împlineşte, atât pentru municipiul Fălticeni, cât şi pentru întreaga zonă, având în vedere că unitatea medicală va deservi o populaţie de circa 150.000 de persoane din localităţile învecinate. Conform primarului Cătălin Coman, în aceste zile se aduc şi se montează echipamentele şi aparatura medicală, şi în acelaşi timp are loc şi instruirea personalului de specialitate pentru folosirea lor în condiţii optime.

Deşi suma de 3,88 milioane lei nu reprezintă suma finală pentru achiziţia de aparatură, noua unitate medicală va putea funcţiona şi cu o parte din aparatura şi dispozitivele care pot fi relocate temporar din spitalul existent, urmând ca acestea să fie înlocuite sau completate anul viitor.

„Mai trebuie făcute dotări în valoare de 2 milioane, aceşti bani sunt incluşi în credit, dar livrarea aparaturii nu poate fi făcută foarte repede. Cu banii pe care îi vom cheltui în cele peste 10 zile care au mai rămas până la sfârşitul anului, completăm dotările necesare pentru deschiderea spitalului. Odată cu aceste achiziţii avem tot ce ne trebuie pentru a putea primi avizele necesare. Urmează procedurile pentru avizare şi acreditare şi toate celelalte activităţi necesare deschiderii. Dotările şi echipamentele incluse în suma de 2 milioane de lei nu sunt esenţiale în vederea avizării” a declarat Cătălin Coman.

Vechea clădire ar putea găzdui un spital Covid

Clădirea vechiului spital ar putea deveni, temporar, spital Covid, singura problemă fiind asigurarea personalului de specialitate.

„Am avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi conducerea Direcţiei de Sănătate Publică, măcar o parte din spitalul vechi să îl lăsăm pentru cazurile de Covid, pentru câteva luni.

Asta implică  mai mult personal. Personalul existent acum în spitalul Fălticeni se va muta integral în spitalul nou, nu ştiu cum se va rezolva problema medicilor, asistentelor şi infirmierelor pentru această secţie Covid. Va trebui relocat personal pentru câteva luni din altă parte a judeţului, din altă parte a ţării, care să deservească spitalul Covid din clădirea veche.  Totul este la nivel de discuţii, nu avem stabilit nimic concret, sunt doar propuneri, pentru a proteja spitalul nou de infecţii cu SARS-CoV-2 . Asta depinde de evoluţia cazurilor, gradul de solicitare a celorlalte spitale din judeţ.

Apoi vom vedea paşii pentru demolarea clădirii. Atunci când vom avea date certe cu aceste propuneri, Consiliul Local va lua o decizie” a precizat primarul Cătălin Coman.

Lucrările de construcţie la noul spital, începute în urmă cu 30 de ani, s-au desfăşurat într-un ritm susţinut începând cu anul  2012, când procentul de realizare era de 27%, şi au fost finalizate la sfârşitul anului trecut. Noul spital va avea 250 de paturi, săli moderne de operaţie, camere cu sistem de ventilaţie şi grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale şi aparatură de ultimă generaţie. Faţă de proiectul iniţial au apărut o serie de modificări, impuse de legislaţia în domeniul medical. Obiectivul a fost adaptat continuu la noile cerinţe din în domeniul sanitar şi situaţiilor de urgenţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: