Cele două forme de cultură din Dolheşti, publicaţia de folclor şi informare comunală „Erupţii dolheştene” şi Cenaclul literar-artistic „Erupţii… din Dolheştii Sucevei”, au încercat, la cumpăna dintre ani, să aducă un fior sentimental celui care prin timp a fost stâlp vajnic şi purtător de seminţie locală erou: ţăranul dolheştean!
Prin coagularea unor stropi de suflet au reuşit să etaleze pe panoplie multe inimi un autentic tablou, acela al ţăranului dolheştean, care ca un bun făcut se contopeşte peste ani cu figura ţăranului român dintotdeauna, căutând permanent calea spre Cer, către Lumină, de Dumnezeu, păşind prin vreme cu ideea sfântă de a nu căuta, ci de a se tămădui cu gândul la Domnul, precum durerea, nu se vede, dar se simte când îi este dată…
Dacă în situaţia actuală desfăşurarea publică, animată de entuziasmul cunoscut, nu a fost posibilă, inimoşii „suferinzi” aflaţi în spatele paravanelor nedorite au recurs la un mod aparte de a pătrunde în casele iubitorilor de frumos cu un cadou de sărbători: Calendarul creştin ortodox & cultural dolheştean.
Este o încercare de străpungere în interiorul fiinţei urmaşilor hatmanului Şendrea de pe Valea Şomuzului Mare, cu imagini, date, realizări şi iniţiative armonios sincronizate cu scurgerea lunilor anului, cu evenimente şi sărbători religioase, creştin-ortodoxe.
În cele douăsprezece file se regăsesc figuri emblematice, răscolitoare ca aspect şi prezenţă izvorâte din matca dolheşteană…, un dar adus truditorului, o…
Odă ţăranului: Ţăranul rămâne pentru totdeauna ceva sfânt;/Ţăranul din pământ e plămădit, pentru pământ…/ Ţăranul când cade în genunchi pentru a sa glie,/E semn sacru de respect, nu de slugărnicie… / Ţăranul priveşte în urma plugului gândindu-se la Dumnezeu,/Adulmecă mirosul fânului cosit privind la Cer mereu,/ Coace pâinea simţind în ea putere,/Venită din Înalturi ca cea mai scump-avere…//Ca nimeni altul ştie să-şi arunce-n joc,/Sufletul sfinţit de soare, cu dor şi cu noroc,/ Mândru ducându-şi crucea înnobilat de-a lui menire,/Înfăşurat în mantia strămoşească cusută cu fire de iubire…//Ţăranul, de durere pumnii şi dinţii şi i-a strâns;/Ţăranul, de bucurie şi fericire uneori a mai şi plâns…/A fost de când a încolţit dătător de viaţă şi cuvânt;/ Ţăranul din pământ e plămădit, pentru pământ!// Mărite Voievod, stăpân pe tine însuţi şi pe propriaţi moşie,/Înţelepciunea Ta, lasă-mi-o toată peste timp, zestre mie,/Ca-nşiruitul drum al lumii scurs în ani,/ Să pot purta cu cinste comoara primită de la ai mei ţărani!
COSTEL BEPHU
Comentarii