>„Pe lângă proiectele cu fonduri europene, Primăria are un bogat portofoliul de proiecte finanţate din venituri proprii” susţine Ion Lungu
Anul 2020 este cel mai bun an din punct de vedere al investiţiilor angajate, aflate în curs sau terminate de Primăria Municipiului Suceava cu bani fonduri proprii.
„Este un an bun din punct de vedere al investiţiilor, cel mai bun an de după Revoluţie. Avem cea mai mare, execuţie bugetară, nu ca procentaj, ci ca volum, aceasta depăşind 300 de milioane de lei” a declarat, ieri, primarul Ion Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene a exemplificat cu proiectele de modernizare a Pieţei agroalimentare „George Enescu” şi a pieţei agroalimentare din Iţcani; construirea podului de peste pârâului Cetăţii, care asigură acces la Podul Unirii şi cu amenajarea corpului de laboratoare al Colegiului Naţional „Petru Rareş”.
Edilul-şef a enumerat şi amenajarea parcărilor cartierului ANL din zona Metro; modernizarea străzilor Traian Ţăranu, Barbu Delavrancea, Micşunelelor şi Crângului; demararea lucrărilor la Grădiniţa Iţcani; extinderea iluminatului public pe străzile Decebal, Victoriei, Măgurii, Izvoarele Cetăţii, Ion Irimescu şi extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale în Burdujeni-sat, cât şi pe străzile Cernăuţi şi Parcului. De asemenea, sunt trecute pe listă inclusiv amenajarea locurilor de joacă pentru copiii din centrul municipiului şi din cartierul Cuza Vodă din Burdujeni.
„Pe lângă proiectele cu fonduri europene, Primăria are un portofoliul bogat de proiecte din venituri proprii”, a evidenţiat Ion Lungu.
Comentarii