La Suceava

Sărbătorire fără fast a Zilei Naţionale a României

> Au fost depuse coroane de flori în memoria eroilor şi a victimelor SARS-CoV-2

Doar câteva persoane au asistat, ieri, de Ziua Naţională, la ceremonia militară fără fast organizată în Piaţa Drapelelor din zona centrală a municipiului Suceava.

La ceremonial au fost prezenţi, din partea Guvernului, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, din partea Parlamentului, deputatul PNL Ioan Balan, iar autorităţile locale au fost reprezentate de prefectul Alexandru Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur şi de primarul Ion Lungu.

Ceremonialul a început cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Damaschin, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Ulterior, prefectul Alexandru Moldovan a dat citire mesajului premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Naţionale a României:

„Ziua Naţională a României, chiar dacă o sărbătorim atipic anul acesta din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârşirea statului naţional. Au trecut 102 ani de atunci, timp în care au fost şi perioade de grea încercare, pe care românii le-au depăşit uniţi în atingerea unor idealuri sau depăşirea unor situaţii de criză.

Astăzi, când ne vedem nevoiţi, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Naţională fără parade, defilări şi alte evenimente intrate în tradiţie, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuţi, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră.

Ne emoţionează semnificaţia acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea naţională şi stăruinţa unui popor de a deveni o naţiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile româneşti în interiorul aceloraşi graniţe.

Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăşi cu bine dând dovadă de coeziune şi maturitate socială. Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieţi şi învinge virusul, doar prin convergenţa tuturor energiilor din societate putem reveni cât mai curând la normalitate, pentru ca apoi să deschidem o nouă cale către modernizarea României.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, dragi români, iar următoarea Zi Naţională a României să ne găsească pe toţi cu bine şi să o sărbătorim din nou aşa cum se cuvine!”.

Manifestarea a continuat cu depunerea de coroane de flori şi jerbe în memoria eroilor ţării şi a victimelor SARS-CoV-2.

Întregul ceremonial a durat 18 minute. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: