De la Sydney la Canberra

Mă gândisem că dacă spun adevărul vameşul va fi îngăduitor cu mine. Dar de unde?! Mi-a arătat panoul cu mai multe interdicţii şi pubela de gunoi. A trebuit să arunc caşcavalul afumat şi salamul de Sibiu. Parcă şi acum salivez după ele!

Primele două săptămâni au fost mai grele pentru mine din cauză că, deşi îmi căutam de lucru, nu se ivea nimic! Nu le spuneam că sunt turist; îi lăsam să înţeleagă că sunt proaspăt emigrat şi, până să-mi găsesc ceva în meseria mea, sunt dispus să lucrez orice. La piaţa angro din Flemington, discutând cu un negru din Noua Zeelandă (el lucra ca moto-stivuitorist), am înţeles că aş fi putut să-mi găsesc de lucru, dar am ajuns cam la spartul târgului. Bine că nu mi-am găsit, că mă băgam la o muncă de hamal!

M-am orientat după soare şi am mers pe jos vreo 7 km până în Fairfield, la gazda (Mihai şi Aneta Maghiaru) care mă invitase în Australia. Pe drum, am mai încercat la nişte case care atunci se construiau şi la un abator de păsări, dar, „momentan nu!”. Totuşi a apărut şi succesul la o brutărie. Proprietar era un evreu care avea nevoie de un şofer care să-i distribuie pâinea. „As I can see, your English is good. Come here tomorrow morning…” (După cum văd, engleza ta este bună. Vino aici mâine dimineaţă…) Mi-a mai spus că în prima zi voi merge cu cineva care să-mi arate traseul, după care voi face singur distribuirea. Ne-am despărţit prieteni, dar pentru mine era clar că nu aveam ce căuta la respectiva slujbă, din moment ce ar fi trebuit să primesc o maşină (fără acte de garanţie din partea mea) şi să intru în trafic practicând o muncă ilegală (fără permis de muncă).

Cu ocazia unei întâlniri a imigranţilor, am fost „predat” lui Savu, un român stabilit în Australia după al Doilea Război Mondial, când a emigrat acolo dintr-un lagăr cu prizonieri de război din Germania. Am avut un mare noroc, fiindcă am locuit şi am lucrat cu Savu cam 3 luni. Eram în Sydney, în Paddington, un cartier socotit al celor bogaţi, aflat cam la 40 de minute de mers pe jos până la celebra Operă.

Savu avea casa exact „peste drum” de arenele unde, la început de an, are loc turneul de tenis „Australian Open”. Lucram cu el (mâna a doua, în construcţii) şi îmi câştigam cazarea, mâncarea, o bere şi 50 de dolari pe zi (1 dolar australian era în 1997 cam 0,70 dolari americani).

De Ziua Naţională a României m-am gândit să merg la ambasada noastră din Canberra (300 km), căci „sigur se întâmplă ceva acolo şi poate îmi fac noi relaţii cu românii din Australia”.

Am mers cu metroul până la staţia terminus din partea sudică a Sydneyului, iar de acolo am luat-o pe jos în lungul şoselei ce ducea înspre Canberra, până la prima staţie de benzină. Trebuie să mărturisesc că, la viaţa mea, am multe mii de kilometri făcuţi cu autostopul şi cel mai bun loc de a te lua cineva este staţia de benzină. Acolo nu trebuie să oprească nimeni special pentru tine, plus că are timp să te evalueze (dacă eşti curat, dacă prezinţi încredere etc.) şi să ia o decizie.

M-a luat un tânăr cam până în 30 de ani şi am mers cu el 200 km până la bifurcaţia înspre Canberra. Mi-a povestit că este aborigen, că a lucrat mult ca şofer de tir şi că atunci mergea să-şi vadă mama. M-a întrebat dacă am mai fost la Canberra, probabil văzându-mă îmbrăcat subţirel, de vară. M-a atenţionat că oraşul este într-o zonă muntoasă (nişte dealuri tocite) şi că o să-mi fie frig. Când a oprit pentru a ne despărţi, a deschis portbagajul maşinii şi mi-a spus să-mi aleg ceva mai gros de îmbrăcat. Mi-a propus un soi de hanorac cu desene aborigene. L-am luat şi l-am purtat cu mare plăcere şi mult folos.

Ne-am despărţit şi eu am luat-o în stânga, pe şoseaua ce ducea la Canberra. M-am oprit în primii 100 de metri şi mi-am scos anunţul CBA (prescurtarea denumirii oraşului). În câmp deschis este puţin probabil ca cineva să rişte şi să oprească pentru a te lua. Cât vedeam cu ochii nu era nicio casă! „Să ştii că mă prinde noaptea aici! O iau pe jos că poate dau de vreo casă, o localitate, ceva…” În mâna stângă aveam geanta cu ceva lucruri de-ale mele (printre care şi vreo 50 de caricaturi, în original), iar în mâna dreaptă anunţul cu CBA, îndreptat înspre în spate, ca cei care mă ajungeau (în Australia se circulă pe partea stângă) să-mi poată citi destinaţia.

Mergeam în lungul şoselei gen autostradă. Dintr-odată am auzit nişte claxoane din spate şi când am întors capul am văzut un SUV care îmi făcea semne cu farurile şi s-a oprit când a ajuns în dreptul meu. Erau vreo şase sau şapte persoane în acea maşină şi pe cele trei rânduri de scaune aveau şi multe bagaje. Mi-au făcut loc şi am urcat pe un scaun din faţă. Mi-au spus că provin din Laos, că au trecut pe lângă mine, m-au văzut, dar până să ia o hotărâre dacă ar putea să facă loc în maşină şi să mă ia erau mult prea departe. Au mers până într-un loc în care au putut să întoarcă şi apoi mult în spatele meu, până să intre din nou pe sensul spre Canberra. Mi-au dat să mănânc şi m-au dus până în parcarea unui supermarket din Canberra de unde m-a recuperat (noaptea) Paul, cu care vorbisem când am plecat din Sydney.

Am dormit la Paul, iar a doua zi am mers la Ambasada României. Era 1 Decembrie, Ziua noastră Naţională. Când am intrat în curtea ambasadei, consulul mi-a spus că mă cunoaşte. „S-o luăm încet: liceu, facultate, loc de muncă…” am zis eu. „Căminul G vă spune ceva?!” Pe loc mi l-am amintit pe colegul meu Florin Mocanu de la cealaltă secţie a facultăţii TCM a Institutului Politehnic Bucureşti. Nu exagerez, am şi acum imaginea lui din dimineaţa când a ieşit din cameră pentru a merge să-şi susţină examenul de stat.

Au fost o după-amiază şi o seară plăcute, petrecute la Ambasada României din Canberra. S-a mâncat, s-a băut şi s-a dansat pe muzică live; muzicienii români au fost aduşi chiar în acea seară de la aeroportul din Sydney. Cu un soi de plastilină (care nu lasă urme) mi-am lipit desenele mele şi un curriculum vitae pe trei pereţi ai sălii de festivităţi. Am devenit o persoană importantă pentru mulţi dintre cei aproximativ 80 de participanţi la eveniment.

O familie din Melbourne (Costel şi Viorica Hainagiu) m-a invitat să merg la ei căci aveau să fie în concediu între Crăciun şi Anul nou. „Mulţumesc mult! Chiar îmi doream să ajung la Melbourne. Am să încerc să vin.”

Mi-am făcut rost de o hartă a oraşului şi am umblat de capul meu două zile prin Canberra, după care m-am întors (tot cu autostopul) în Sydney, la Savu, care avea nevoie de ajutorul meu la extinderea casei peste garajul existent şi la curăţarea unui pom de avocado, din micuţa grădină pe care o avea.

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: