Altfel, ar pieri

Fiecare vârstă are frumuseţea ei, spune un slogan optimist, dar cam mincinos. Bătrâneţea, însă, este hâdă, când eşti sărac, te chinuieşte  boala şi n-ai pe nimeni să-ţi aducă un pahar de apă. Astfel de bătrâni sunt peste tot în ţară, mii de oameni trecuţi acum de 65, 70, 80, 90 de ani, care nu pot supravieţui fără sprijinul cuiva, persoană sau instituţie. Sunt ei o povară pentru societate? Sau poate îngrijirea lor este încă o dovadă a gradului de civilizaţie,  demnitate şi respect pentru toţi membrii săi, pe care o societate îl are?

Din păcate, în România, ţara din care au plecat milioane de români să îngrijească bătrânii Europei, gradul de civilizaţie şi demnitate la acest capitol este încă firav, păstrat doar din bunăvoinţa câtorva asociaţii şi a Bisericii.

În ultimii peste 30 de ani, grija bine reglementată pentru copiii abandonaţi, cu handicap sau ajunşi în situaţii de risc, a produs efecte pozitive evidente. De peste 20 de ani România are însă şi Legea 17 privind  asistenţa socială a persoanelor vârstnice, completată cu câteva prevederi abia 16 ani mai  târziu,  din care se ştie, stufos şi birocratic, ce se poate face legal pentru vârstnicii care nu au familie, venituri suficiente traiului, care sunt bolnavi şi au nevoie de îngrijire specială, adică cei care depind social şi medical de ajutorul cuiva.

Centrele rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială ale judeţului Suceava asigură un număr limitat de soluţii de viaţă pentru ei, în mare parte bătrâni cu probleme neuropsihice. Centrele private asigură servicii medicale şi de  recuperare sau îngrijiri paliative, dar pe bani. Sunt însă în judeţul Suceava mii de alţi bătrâni singuri, bolnavi, cu resurse de trai minime, care nu au loc în centrele sociale, care nu-şi permit centrele private şi pentru care unica soluţie de supravieţuire este  îngrijirea la domiciliu.

Unii nu-şi pot face de mâncare, nu se pot spăla, nu-şi  pot tăia unghiile, nu pot merge la toaletă, nu se pot îmbrăca şi nici măcar nu-şi pot sufla nasul, singuri. Unii au nevoie lemne, de sticlă la geamuri, de un cearşaf curat, de un bărbierit, alţii  au nevoie  să le plătească cineva facturile, să le ducă gunoiul, să dea un telefon la casa de pensii,  dar foarte mulţi  bătrâni au nevoie de servicii medicale. Iar alţii, cazuri disperate, au nevoie de toate laolaltă şi, din păcate, în judeţul Suceava  ajutorul poate veni în aceste vremuri şi mai grele, ca cele de acum 8-9 luni, din foarte puţine locuri.

„Fiecare, în localitatea lui, cunoaşte cel mai bine ce bătrâni au nevoie de îngrijire”

Lista de pe internet a furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu, în judeţul Suceava, este extrem de scurtă şi începe cu Caritas Suceava. Conţine doar 6 furnizori, dar în realitate ar fi doar 4, pentru că unul este trecut eronat iar un altul  a încetat să mai presteze. Pe lângă cei specializaţi, ocazional, cu implicare punctuală, câteva organizaţii, precum Crucea Roşie, nu se codesc nici ele şi intervin când dau de situaţii disperate. Însă, potrivit  specialiştilor în asistenţă socială, pentru ca îngrijirea la domiciliu să funcţioneze corect  este nevoie de implicarea, în primul rând, a autorităţilor publice locale.

Nicoleta Danieliuc, purtător de cuvânt al DGASPC Suceava, a declarat că instituţia pe care o reprezintă a insistat în timp pe implicarea primăriilor, a comunităţilor locale în crearea de reţele de îngrijiri la domiciliu, în formarea de echipe mobile care pot acţiona în cunoştinţă de cauză în ajutorul sutelor şi miilor de vârstnici, din localităţile lor, care nu pot supravieţui fără  ajutor.

Recomandarea instituţiei judeţene de asistenţă socială vine în acord cu prevederile legale care permit administraţiilor locale angajarea cu ora, cu jumătate de normă sau cu normă întreagă de personal de îngrijire la domiciliul vârstnicilor. Fiind  însă vorba de o povară în plus la  bugetul local,  primăriile invocă sărăcia şi lucrurile se opresc la bune intenţii şi intervenţii punctuale în situaţii excepţionale.

„Fiecare, în localitatea lui, poate identifica şi cunoaşte cel mai bine ce bătrâni au nevoie de îngrijire la domiciliu şi formându-şi propriile reţele, să intervină.  Costurile unei astfel de îngrijiri sunt mult mai mici şi nici nu se compară cu cele  necesare îngrijirii unui bătrân  într-un centru social. În discuţiile noastre am insistat pe acest aspect, cu primăriile, dar din motive mai mult sau mai puţin obiective nu se întâmplă decât în rare cazuri.  Există reţele de îngrijiri create pe proiecte europene sau guvernamentale  în cadrul unor ONG-uri, a unor asociaţii ale bisericilor care lucrează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în colaborare cu alte instituţii,  şi care se susţin greu din cauza impunerilor legislative. Sunt însă şi mai puţine în comunitate, acolo unde, firesc, ar trebui să funcţioneze cele mai multe. Cine poate să cunoască mai bine situaţia bătrânilor cu nevoi speciale decât  comunitatea de care aparţin, decât oamenii din apropierea lor?” a motivat reprezentantul DGASPC Suceava.

„Nevoia de servicii la domiciliu pentru bătrâni este acerbă”

Asistentul comunitar din comuna Şerbăuţi, Silvia Stremciuc, a încercat să-i ajute pe bătrânii din propria localitate pe acelaşi principiu relatat mai sus de Nicoleta Danieliuc, cum că, la nevoie, „cămaşa e mai aproape de piele decât sumanul”.

Şi-a făcut asociaţie şi timp de aproape 4 ani a prestat servicii de îngrijire la domiciliu. Dar anul trecut, obosită, copleşită de greutăţi,  a luat decizia să suspende temporar activitatea ong-ului. N-a încetat însă să ajute bătrânii, cum n-a abandonat nici ideea ca într-o zi, sub auspicii mai favorabile, să reia munca şi prin asociaţie.

„Nevoia de servicii la domiciliu pentru bătrâni este acerbă, uneori strigătoare la cer. Lucrând la cabinetul doctorului Haidamac, vedeam  direct nevoile bătrânilor singuri. Am pornit cu o energie grozavă, am fost la cursuri, în schimb de experienţă, am văzut în teren ce presupune serviciul de îngrijiri la domiciliu şi am învăţat. După ce m-am apucat de treabă, am început să mă împiedic de legislaţia complicată. Era un stres continuu; hârţogărie, avizări, controale. Dincolo de asta, în primii doi ani de activitate legea nu te obligă să ai medic, dar după doi ani  trebuie să ai doi medici.  Dar unde să-i găseşti când sunt puţini, au treburile lor şi sunt împrăştiaţi deja cu munca în mai multe locuri?!  Eu nu luam niciun bănuţ de la pacienţi, nu aveam niciun alt sponsor şi lucram doar pe fondurile de la Casa de Asigurări de Sănătate. Cu ele acopeream o parte din cheltuieli, iar restul era voluntariat. Am tot căutat  să intru pe  proiecte, să caut parteneri, dar nu. N-am mai putut. Am zis că mai bine fac muncă voluntară, dar fără stres, şi am suspendat activitatea. Continui să ajut cum pot, unde pot. Pe bătrâni singurătatea îi omoară mai tare ca boala. La Şerbăuţi suntem totuşi un caz fericit. Nu prea sunt bătrâni care să nu aibă un neam, un vecin care să-l poată ajuta, iar dacă apare un caz mai grav este sesizat şi rezolvat.

 Dar să ştiţi că nu mi-am abandonat visul. Cu pandemia asta nu te poţi mişca prea mult, dar eu încerc în continuare să găsesc o soluţie, un proiect, parteneri. Speranţa moare ultima“ a încheiat asistentul comunitar de la Şerbăuţi.

78 de ani, imobilizat la pat, fără o mână, fără lemne…

arhimandritul Vartolomeu Chira

Cel mai concret şi consistent ajutor la domiciliu pentru bătrânii neajutoraţi este, în acest moment, pentru vârstnicii din Suceava şi nu numai, Asociaţia Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, coordonată de arhimandritul Vartolomeu Chira, consilierul medical şi de asistenţă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Centrul socio-medical oferă servicii de îngrijire la domiciliu unui număr de 68 de bătrâni. Unii ar pieri, cu siguranţă, fără acest ajutor, iar alţii, cinic spus, deşi „mişcă” puţin,  n-ar mai duce-o nici ei multă vreme.

Florin Gheorghe Ticuleanu, asistentul social al Centrului „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, ne-a asigurat că deşi, din cauza restricţiilor din pandemie nu se mai pot realiza  toate activităţile de dinainte, niciunul dintre bătrâni nu este abandonat, prioritate având însă cei care abia îşi mai duc zilele.

„Nu se mai pot face toate acum, precum mersul la medicul de familie, servicii sociale, mersul la cumpărături când aveau nevoie, dar atât cât ne permite legea, acoperim. Înainte de pandemie, în municipiul Suceava primeau hrană caldă 44 de  suflete. Am vorbit cu bătrânii, iar ei au înţeles că nu mai putem duce mâncare tuturor, doar celor aflaţi în situaţii speciale, care nu-şi pot găti, celor aflaţi la limită. Pentru ceilalţi asigurăm o dată sau de două ori pe lună, cum este cazul, pachete cu alimente şi produse igienico-sanitare.

Situaţii speciale sunt multe, vai, asta nu avem noi?! Vă dau un exemplu: bărbat de 78 de ani, imobilizat la pat, fără o mână şi cu probleme la un picior. N-avea cu ce se încălzi, iar părintele Vartolomeu a achiziţionat nişte lemne. Dar omul are soba defectă, iar acum trebuie să căutam pe cineva s-o repare.

Sunt cazuri grele în tot judeţul. Ne aşteaptă săracii oameni ca pe aer, ca pe nu ştiu ce, cum să nu mergi la ei?  Chiar dacă e greu, chiar dacă ajungem la ei cu mare grijă să-i protejăm, şi chiar cu frică, nu-i putem lăsa, pentru că sunt complet dependenţi de ajutorul nostru. Ar pieri, pentru că n-au aparţinători, n-au pe nimeni.  Pe cei care chiar nu se descurcă deloc, cazuri grele, foarte grele, acum, în sezonul rece, îi luăm la noi, în două centre pe care le-a preluat Arhiepiscopia.

Cine ne ajută? Într-un proiect mergem pe o subvenţie specială de la Ministerul Muncii, iar pe altul avem un parteneriat cu Primăria Suceava, care ne susţine cu jumătate din cheltuieli. Restul vine de la mănăstire. Părintele Vartolomeu… El este pâinea şi cuţitul în toate” a încheiat Gheorghe Ticuleanu, asistentul social al Asociaţiei „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Biserica are şi acest rol

Tot Biserica, mai exact Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, este cea care construieşte şi în continuare, eficient, organizat, şi un viitor serviciilor sociale în scop filantropic pe care le acordă deja, dar pe care le doreşte extinse în ton cu nevoile unor timpuri moderne. Preotul Iustin Tănase, directorul Aşezământului de copii „Sf. Ierarh Leontie”, Rădăuţi şi noul consilier filantropic al Arhiepiscopiei, a privit în prezent şi a conturat câteva dintre aceste planuri de viitor, deschizând totodată o uşă către instituţii, organizaţii, asociaţii, oamenilor simpli care ar putea să se implice în ajutorarea bătrânilor singuri, săraci şi bolnavi, poate cei mai vulnerabili oameni, în pandemie.

„Arhiepiscopia dezvoltă în prezent multe proiecte sociale, pe mai multe direcţii, printre care şi cele privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni.  Pe această parte, în primul rând trebuie să punem la punct centrele Arhiepiscopiei deja existente şi să dezvoltăm încă vreo câteva noi,  dar după standardele actuale, pentru că lucrurile s-au mai schimbat. Este adevărat că rostul Bisericii este, în primul rând, cel spiritual, dar printre multe altele, Biserica are şi acest rol, de întrajutorare, iar dacă ţi l-ai asumat, trebuie să-l faci cu simţ de răspundere.

Posibilităţile Arhiepiscopiei sunt limitate, dar având infrastructură, treaba este oarecum uşurată.

Prin departamentul nostru special avem în plan atragerea, în continuare, de fonduri europene. Am înfiinţat birouri de asistenţă socială la nivelul fiecărui protopopiat, şi dacă vorbim de crearea unei reţele în toată eparhia, avem 5 protopopiate cu 500 de parohii,  ceea ce nu reprezintă o treabă simplă, care se poate face imediat.

Suntem acum în faza de identificare a persoanelor vulnerabile, a celor care au cu adevărat nevoie de ajutor, atât a tinerilor cu care vom lucra pe alte proiecte, cum sunt cele pe adicţii, cât şi a bătrânilor care au nevoie de îngrijiri la domiciliu sau cu alte  probleme. Se ştie că  la ţară sunt anumite nevoi, iar la oraş, unde este de fapt adevărata problemă  cu bătrânii, altele.

Avem mai multe planuri, mai multe proiecte legate de vârstnici, cum ar fi înfiinţarea de centre respiro pentru bătrânii cu dizabilităţi, cluburi pentru bătrâni, măcar câte două în fiecare oraş, avem planuri multe. Văzând şi făcând, mergem înainte şi ne facem datoria.  Dacă sunt şi alţii care pot veni alături de noi e foarte bine. Dar dacă  nu vor şi nu şi-au înţeles rolul, e problema lor. Noi ne vedem de treabă şi chiar aşa, cu telemunca la care ne obligă restricţiile, nu stăm pe loc”.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: