Un caz ieşit din comun s-a petrecut miercuri, în zona cartierului Lanişte din municipiul Suceava. Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă focuri de avertisment pentru a calma mai multe persoane agresive, care provocau scandal după ce rudele lor au fost prinse furând lucernă.
Cercetările Poliţiei au arătat că trei tineri au plecat cu o căruţă la furat lucernă în zona menţionată. Precizăm că este vorba despre un adolescent de 14 ani şi o tânără de 20 ani din Suceava, dar şi de un adolescent de 15 ani din Salcea, cel care a condus atelajul.
Când au ajuns pe str. Grigore Vieru, tinerii s-au oprit şi au început să cosească mohor de pe marginea drumului, după care să adune cu furca lucernă de pe terenul unui sucevean de 65 ani, pentru a o sustrage.
Planurile tinerilor au fost date peste cap, deoarece suceveanul de 65 de ani lucra un teren din apropiere şi a observat ce se petrece. Atunci, bărbatul s-a urcat în tractor şi a încercat să le blocheze căruţa, care între timp se pusese în mişcare. În acel moment, cei trei tineri au luat-o la fugă, abandonând calul şi atelajul.
În timp ce alergau, tânăra de 20 ani l-a chemat la locul unde abandonaseră căruţa pe fratele său, de 29 de ani, care a venit la scurt timp însoţit de concubina sa, de 33 de ani, şi de tatăl său, de 47 de ani.
Tot atunci, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, care discuta cu proprietarul terenului în apropierea căruţei abandonate. În aceste condiţii, în special tânărul de 29 ani a început să provoace scandal, ameninţându-l pe suceveanul de 65 ani.
În acel moment, pentru a preveni amplificarea conflictului şi a împiedica să fie comisă vreo faptă cu violenţă, unul dintre poliţişti a scos pistolul din dotare şi a somat persoanele violente să se oprească.
Din cauză că cele trei persoane venite în sprijinul autorilor furtului au continuau să se deplaseze spre proprietarul terenului, nerespectând somarea, agentul de poliţie a tras două focuri de armă în plan vertical.
După aceasta, agresorii s-au oprit şi au devenit cooperanţi, cu toţii ajungând la sediul Secţiei Urbane de Poliţie Burdujeni.
Prin urmare, cei trei tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii „tentativei la infracţiunea de furt”, iar cele trei persoane sosite mai târziu, pentru „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. (N.B.)

























Comentarii