PSD Suceava 2020

Lupte greco-romane

Sportivii de la CSM Suceava au cucerit trei medalii la Campionatele Naţionale de juniori

Luptătorii de la CSM Suceava s-au întors cu trei medalii de la Campionatele Naţionale pentru juniori, prima competiţie oficială organizată pe saltea în plină pandemie de Covid-19.

Performerul delegaţiei sucevene a fost Teodor Chira, sportiv antrenat de Valerică Gherasim şi Daniel Ciubotaru, acesta reuşind să devină din nou campion naţional, de această dată la categoria 130 de kilograme.

„Este al 12-lea titlu de campion pe care îl câştigă Teodor, dintre care al treilea consecutiv la juniori. Îi mulţumesc pentru frumosul cadou pe care mi l-a făcut”, a precizat antrenorul Valerică Gherasim, cel care şi-a sărbătorit ziua de naştere la finele săptămânii trecute.

Alţi doi luptători suceveni, Cosmin Mihalache şi Bogdan Pop, ambii antrenaţi de Andrei Bolohan, au cucerit argintul şi bronzul la categoriile 87, respectiv 55 de kilograme.

Zilele viitoare, la Reşiţa, au loc Campionatele Naţionale de lupte greco-romane pentru seniori, acolo unde CSM Suceava va fi reprezentată de Adrian Agache şi Teodor Chira.

În final, antrenorii Valerică Gherasim, Daniel Ciubotaru şi Andrei Bolohan au ţinut să mulţumească Primăriei şi Consiliului Local Suceava, precum şi conducerii USV şi LPS Suceava pentru sprijinul acordat luptătorilor suceveni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: