Cercetarea de la USV asupra virusului SARS-CoV-2 din judeţul Suceava indică provenienţa acestuia din Spania şi Rusia

> Sunt analizate mutaţiile suferite de virus şi efectele pe care le au aceste mutaţii, în vederea stabilirii unui tratament

Cercetările efectuate la Universitatea „Ştefan cel Mare” privind secvenţierea genomului SARS-CoV-2 au indicat, în prima etapă a proiectului, care a vizat doar judeţul Suceava, că acesta provine în special din Spania şi din Rusia, dar urmează ca în perioada următoare să fie continuate cercetările cu probe din toată ţara pentru o analiză a mutaţiilor suferite de virus şi a efectelor acestor mutaţii.

Prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector al USV, a declarat recent, la News Bucovina, că cercetarea pe care USV o face în cadrul unui efort internaţional de evaluare a evoluţiei SARS-CoV-2 ce provoacă boala Covid-19 vor continua şi cu analize ale unor probe din toată ţara şi, posibil, chiar din Republica Moldova.

500 de pacienţi şi 100 de probe

„Am analizat situaţia din judeţul Suceava. Am pornit de la 500 de pacienţi din care am selectat 100 de probe, din care 63 au satisfăcut toate standardele la finalizarea secvenţierii pentru analiza finală. Am introdus acele date în baza de date internaţională, unde am putut să comparăm rezultatele noastre cu cele încărcate de colegii noştri din Italia, Spania, Marea Britanie, Rusia ş.a.m.d.” a spus Dimian.

El a arătat că s-au comparat rezultatele echipei din Suceava cu cele ale celor din celelalte ţări pentru a se identifica dacă au apărut modificări ale virusului în zona noastră comparativ cu celelalte zone ale globului, dar şi care sunt efectele acestor mutaţii.

„Dacă ne referim strict la varianta originală din China, în probe am identificat aproape 200 de diferenţe. Ele nu sunt proprii zonei noaste. Majoritatea ne indică chiar locul de unde e posibil să fi provenit virusul în zonă, pentru că vei constata că multe dintre aceste schimbări se regăsesc şi în Spania, spre exemplu, sau se regăsesc şi în Rusia şi atunci poţi să spui că înseamnă că de acolo virusul a venit în România” a declarat Dimian.

El a spus că această cercetare oferă posibilitatea de a vedea originea epidemiei din România.

„Al doilea lucru este analiza efectivă a acestor diferenţe, a aşa-numitelor mutaţii, pentru că poate fi o cale naturală prin care să scăpăm de acest virus. Dacă virusul are anumite diferenţe, apar anumite mutaţii care îl fac mai puţin periculos, atunci fără intervenţia umană reuşim să scăpăm. De aceea vedem că anumite pandemii din trecut au dispărut la un moment dat, fie printr-o imunizare, fie prin aceste mutaţii care l-au făcut mai puţin periculos” a explicat Mihai Dimian.

Universitarul sucevean a menţionat că, până în acest moment, s-au identificat câteva mutaţii, unele specifice zonei noastre, dar printr-o analiză la nivelul întregii ţări se vor putea spune mai multe lucruri.

În a doua etapă se vor evalua 1000 de probe

El a spus că s-a luat legătura cu partenerii proiectului din ţară şi că urmează să fie evaluate 1000 de probe în a doua etapă.

„Din analiza noastră rezultă că au venit, în principal, pe două căi. Una este Spania, cealaltă este Rusia, dar nu neapărat Rusia, ci comune cu Rusia. Dar pentru că Ucraina şi Republica Moldova nu au secvenţe în baza de date, cred că sunt venite din Ucraina sau Republica Moldova, dar provenite iniţial din Rusia. Probabil că la începutul anului viitor vom selecta probe din Republica Moldova, le vom secvenţia şi vom analiza şi acolo situaţia, dacă ei nu au echipamentele şi expertiza necesară” a spus Dimian.

El consideră că provenienţa virusului din zona estică a fost posibilă pentru că există un trafic la frontieră cu Ucraina, cu Republica Moldova. Şi e o situaţie specială pentru că în Republica Moldova, unde sunt multe persoane cu cetăţenie română, închiderea graniţelor a fost făcută pentru străini, iar cei din Republica Moldova au putut să intre pe teritoriul României.

„Mi s-a părut interesant, pentru că noi ne-am orientat foarte mult către Italia, iar cel puţin în Suceava sursa pare să fie Spania şi parţial Rusia. Sunt şi cazuri clar conectate cu Marea Britanie, cu Germania, dar majoritatea sunt conectate cu cele două ţări menţionate” a adăugat Dimian.

Universitarul a subliniat că USV este implicată într-un proiect internaţional care încercă să identifice evoluţia acestui virus şi a arătat că se urmăresc mutaţiile, nu toate cu un rol important, dar că este vorba şi despre mutaţii care au importanţă, cum ar fi cea a proteinei care stabileşte modalitatea de prindere a virusului de o anumită celulă.

„Dacă acel mecanism se schimbă, chiar dacă tu ai căpătat anticorpi ce te protejau de mecanismul anterior, vei fi neprotejat în faţa noului mecanism; sau dacă mecanismul se schimbă s-ar putea să avem anumite forme de protecţie să nu-l lăsăm să se prindă” a spus Mihai Dimian, care a menţionat că în baza acestor cercetări se pot stabili tratamente sau îmbunătăţi anumite formule de tratament.

„Noi am cooptat şi un bioinformatician şi încercăm să vedem şi efectul acestor diferenţe, acestor mutaţii asupra comportamentului virusului” a spus Mihai Dimian.

El a subliniat că descoperirea unui vaccin nu asigură rezolvarea problemei, pentru că foarte multă lume va refuza vaccinarea, iar din acest motiv consideră mult mai importantă găsirea unui tratament eficace. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Hai_în_Bukovida_2020 says:

    Ca să n-o mai dăm pe dupe tufișuri,închideți bazarul,definitiv! Lungu are interese pe care nu le detaliem,însă cât de prost să fii să nu-ți dai seama că la Suceava au fost două mizerii care au favorizat propagarea,SJU Suceava și bazarul…
    Altfel,foarte bun articolul,se vede că ziarul dvs. e mai serios…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: