Suceava

Lansarea cărţii „Printre lumi de ziua mea” de Graţiela Ţurţu

Lansarea cartii „Printre lumi de ziua mea” de Gratiela Turtu

Sub egida Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), la pensiunea „Leagănul Bucovinei” din Suceava, sâmbătă a avut loc lansarea cărţii „Printre lumi de ziua mea” (Editura Cygnus, 2020), volum semnat de Graţiela Ţurţu. Manifestarea a fost moderată de secretarul CIL, George Sauciuc, care a dat pe rând cuvântul invitaţilor. Prezentarea autoarei şi a recentei sale cărţi, a cincea din cariera sa scriitoricească, le-a revenit lect. univ. dr. Gina Puică de la USV şi redactorului de carte prof. Sergiu Crăciun, totodată postfaţatorul volumului.

„Graţiela Ţurţu a început să scrie din 2015, ajungând anul acesta la cel de-al cincilea volum, adică o medie de un volum pe an. Pentru ea, scrisul este o plăcere. Ingeniozitatea Graţielei constă în faptul că a reconstituit o autobiografie. În cartea «Printre lumi de ziua mea», data de naştere a autoarei este un pretext pentru a face legătura dintre ani” a spus universitarul sucevean Gina Puică care a subliniat, printre altele, că „structura cea mai fină a cărţii sunt amintirile cele mai îndepărtate ale autoarei. Observă raportul autoarei cu memoria sau cum lucrează memoria amintirilor. Este un exil detaşat de restul lumii, o distanţare. Drumul spre înţelepciune şi înţelegerea propriei vieţi, i-a produs autoarei o maturizare”.

„Am cunoscut-o pe Graţiela Ţurţu în anul 2018, când mi s-a propus să-i corectez volumul «Rădăcini». Ca o paranteză, mi-am propus să scriu o carte «Bucovina din interior» în care să-i prezint pe scriitorii din Bucovina şi Suceava, mai puţin evidenţiaţi în critica literară, unde va figura şi Graţiela. Această nouă carte a Graţielei este un fragment din poveştile de viaţă ale autoarei, iar coperţile reprezintă artistul care scrie şi pictează, în acelaşi timp. Eul Graţielei vine către fiinţa Graţielei. Cartea pendulează între trăirile profunde, bucuria, adeseori trecând de la nebunie la extaz. Pot afirma că Graţiela Ţurţu este un romancier autentic deoarece face literatură” a comentat, pe marginea cărţii, prof. Sergiu Crăciun.

Autoarea a citit câteva fragmente din carte, ulterior dăruind cu generozitate autografe celor prezenţi.

Manifestarea a beneficiat de două momente artistice: un recital folk susţinut de Giulia Gheorghiu, cu câteva piese din lirica lui Adrian Păunescu şi din repertoriul lui Nicu Alifantis, şi, în memoria regretatului Mircea Lutic, un recital de versuri rostite de Adela Şulea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: