„Tragicomedia lui Don Cristóbal şi a Rositei”

„Tragicomedia lui Don Cristóbal şi a Rositei” de Federico García Lorca, în regia lui Zalán Zakariás, este cel mai nou spectacol produs de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava.

Povestea e simplă, tatăl îngropat în datorii (Cătălin Ştefan Mândru) găseşte salvarea în măritişul fetei – Rosita (Clara Popadiuc) cu un individ bogat – Don Cristóbal (Răzvan Bănuţ). De aici se rostogoleşte acţiunea şi personajele se precipită în tot felul de situaţii comice. Dincolo de a fi doar o farsă, spectacolul lasă să se întrevadă prin construcţia personajelor şi alte poveşti, poveşti secundare ale locului şi locuitorilor lor, ale relaţiilor şi evoluţiei lor.

Rosita vrea să se mărite, dar cu cel pe care îl iubeşte, cu Cocoliche (Horia Andrei Butnaru) care, la rândul lui, o iubeşte, dar e sărac lipit pământului, astfel că această căsătorie este respinsă de tatăl tinerei.

Rosita nu este doar o tânăra ingenuă, îmbătată de romantism, îndrăgostită, care se lasă purtată de destinul pe care i-l pregăteşte tatăl său. Rosita are un trecut, a mai fost îndrăgostită, a suferit când a fost părăsită şi caută/improvizează soluţii. Rosita este profund umană în trăiri, în reacţii, în tot ceea ce face. Spre deosebire de Don Cristóbal, care „nu este om”, dar care are totuşi apucături omeneşti.

Don Cristóbal adaugă o nouă dimensiune tipologiei personajului negativ – bogatul bădăran care deţine puterea şi obţine întotdeauna ce-şi doreşte, indiferent de consecinţe. Are o aură de basm, iar prezenţa sa se face simţită înainte de a fi văzută. E un soi de zmeu/căpcăun cibernetic cu puteri supranaturale, are un acolit umil, servil şi sperios (Bogdan Amurăriţei), „are capul din lemn”, o măciucă pe care doar el o poate ridica, şi un apetit pantagruelic care îi provoacă câte un scurtcircuit de fiecare dată când bea licoarea bahică.

Currito (Cosmin Panaite) este un personaj plin de umor, o combinaţie de elemente ce amintesc de eroi de legendă (Zorro, Călăreţul singuratic, Mărgelatu) care încearcă să îşi ascundă identitatea, dar este recunoscut de toţi. Currito bântuie scena observând din umbră desfăşurarea evenimentelor, dar iubirea pentru Rosita îl aruncă în mijlocul evenimentelor, devenind un instrument în planul de salvare al miresei nefericite. Pe lângă capa şi pălăria (îi lipseşte masca) specifice personajelor justiţiare, costumul său mai adaugă un văl de mister prin faptul că jumătate din ţinuta sa e în dungile alb-negre specifice deţinuţilor. Ce istorii ascunde personajul misterios dincolo de identitatea sa? Prin ce peripeţii şi aventuri a trecut Currito până la momentul întoarcerii sale în locurile natale?

Espantanublos – cârciumarul şi Pisălogul – cizmarul (Cătălin Ştefan Mîndru), Figaro – bărbierul (Alexandru Marin), flăcăii (Alexandru Marin şi Bogdan Amurăriţei) sunt personaje secundare, care creează o unitate de timp şi spaţiu, invită spectatorul să simtă atmosfera comunităţii şi conferă materialitate unei poveşti cu accente supranaturale.

Personajele fantastice, un fel de cor antic

Personajele fantastice cărora le dau viaţă Cristina Florea (Ţânţarul), Diana Lazăr (asistenta Ţânţarului, zână, spiriduş, spiritul vântului sau un nor rătăcit, meduză sau caracatiţă – cel mai misterios dintre personaje) şi Delu Lucaci (Ora/Timpul) formează un soi de cor antic care supervizează întâmplările, dar şi intervin părtinitoare în desfăşurarea lucrurilor. Intervenţiile lor, deşi minimale, sunt savuroase şi creează nevoia de mai multă interacţiune.

 Costumele, un (alt) spectacol

Costumele Corinei Grămoşteanu sunt prin ele însele un spectacol. Atent concepute, nu doar îmbracă personajele, ci le definesc, le subliniază detaliile structurale şi invită spectatorul să descopere povestea nespusă, tandreţea şi sensibilitatea fiecărui personaj, ceea ce nu se vede dintr-o singură privire.

Dincolo de comicul situaţiilor, de comicul interpretării, de comicul machiajului exagerat, care dă impresia că personajele sunt nişte marionete în mărime naturală, comicul spectacolului sporeşte şi prin modul ingenios în care regizorul Zalán Zakariás a ales să folosească fiecare element din spaţiul de joc/joacă.

O comedie curată, antrenantă

Spectacolul este o comedie curată, antrenantă, care bucură şi dă ocazia unei întoarceri în timp, dă ocazia imaginaţiei să proiecteze o epocă în care trupele de teatru ambulant reuşeau să adune comunitatea în jurul unui spectacol, adaptându-se la locurile şi oamenii pe care-i întâlneau. „Tragicomedia lui Don Cristóbal şi a Rositei” aminteşte de acest moment din istoria teatrului, dar se desprinde de epocă şi se transpune în vremurile noastre.

Echipa de producţie: regia Zalán Zakariás, scenografia Corina Grămoşteanu, compozitor Csiki Csaba, traducerea şi adaptarea Lavinia Seiciuc.

Distribuţia: Bogdan Amurăriţei (Servitorul/Un flăcău), Răzvan Bănuţ (Don Cristóbal), Horia Andrei Butnaru (Cocoliche), Cristina Florea (Ţânţarul), Diana Lazăr (Caracatiţa), Delu Lucaci (O oră), Alexandru Marin (Fígaro, Un flăcău), Cătălin Ştefan Mîndru (Tatăl Rositei / Espantanublos / Pisălogu’), Cosmin Panaite (Currito), Clara Popadiuc (Rosita).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: