Cultivarea speciilor şi a soiurilor de soc în zona montană

Socul (Sambucus nigra) este un arbust fructifer şi medicinal foarte mult cultivat de către fermierii din zona montană. Speciile de soc cele mai cultivate în livezile din zona montană sunt: Sambucus nigra şi Sambucus racemosa. Soiurile de soc cele mai răspândite în grădinile din zona montană sunt: Mărăcineni, Flora, Ina, Nora şi Brădet. Aceste specii şi soiuri găsesc condiţii bune de creştere şi de productivitate în livezile din zona montană pe solurile luto-nisipoase, calcaroase, brun-roşcate de pădure, cernoziomice cât şi pe solurile fertile, reavene, bogate în humus şi cu expoziţie solară sud-estică. Socul se înmulţeşte prin seminţe, butaşi, marcotaj şi prin altoire. Lucrările care se pretează la cultura socului în perioada de vegetaţie sunt administrarea îngrăşămintelor minerale şi organice, efectuarea tăierilor de corecţie, rodire şi de fructificare, efectuarea de praşile manuale şi menţinerea terenului liber de buruieni în jurul plantelor, irigarea prin picurare şi prin aspersiune, combaterea bolilor şi a dăunătorilor cu ajutorul fungicidelor şi a insecticidelor existente pe piaţa agricolă la ora actuală şi recoltarea florilor când ajung la maturitatea tehnologică de consum în perioada mai – iunie. Conform cercetărilor horticole şi naturiste s-a scos în evidenţă faptul că socul are foarte multe efecte terapeutice. Acest arbust fructifer conţine vitaminele A, B şi C, dar şi tanini şi substanţe glucidice. Ceaiurile preparate din florile de soc vindecă cancerul, guta, artroza, sinuzita, bronşita, reumatismul, tusea, bronşita, infecţiile sistemului respirator, răceala, artrita, şi bolile renale şi digestive. Cercetările naturiste ne relatează faptul că frunzele de soc au acţiune calmantă şi cicatrizantă. Bolile cele mai păgubitoare ale socului sunt mana, făinarea, ulceraţia ramurilor şi cancerul ramurilor, iar dăunătorii care atacă cel mai frecvent acest arbust fructifer sunt: păduchele din San Jose, sfredelitorul ramurilor, molia verde a mugurilor şi omida păroasă a socului. Bolile socului se vor trata cu ajutorul fungicidelor Dithane, Bravo şi Captadin, iar dăunătorii se vor combate cu ajutorul insecticidelor Mospilan, Actara, Reldan şi Calypso. În bucătăriile din zona montană florile de soc sunt întrebuinţate la obţinerea sucurilor, gemurilor şi a dulceţurilor. Datorită efectelor terapeutice deosebite socul este un arbust fructifer rentabil din punct de vedere economic, care merită să fie cât mai mult cultivat în grădinile şi în livezile fermierilor din toată zona montană. (Ing. horticol diplomat LAURIAN UNGURIAN, Agenţia Naţională a Zonei Montane Vatra Dornei)