Cătălin Nechifor:

Din „Marele Plan al PNL” de redresare economică lipseşte tocmai Autostrada Nordului

Vicepreşedintele naţional al Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a constatat, miercuri, că în „Marele Plan” de redresare economică anunţat de Guvernul PNL pentru perioada 2021-2027 au fost desenate mii de kilometri de autostradă, „pentru că hârtia suportă orice”, dar că lipseşte tocmai Autostrada Nordului, despre care vorbea la Vatra Dornei chiar premierul Ludovic Orban.

„Iată că vizita premierului Orban în judeţul Suceava dă roade la scurt timp după ce marea delegaţie liberală a străbătut de la un capăt la altul judeţul, până tocmai la Vatra Dornei, după ce au ascultat acordurile din vioară la Rădăuţi” a arătat Nechifor.

El a menţionat că liberalii au lansat la iarbă verde, într-un regim de garden party, „fabulosul” plan de redresare economică pe perioada 2021-2027.

„Nimeni nu ştie de ce s-au oprit aici, puteau, foarte uşor, să-i dea înainte, că doar hârtia suportă. Sau au rămas fără carioci pentru a desena miile de kilometri de autostrăzi, că despre bani cam rămân fără, oricum. Suma propusă pentru infrastructura rutieră naţională este de 31 miliarde de euro, însă ceea ce e greu de înţeles este cum de au uitat în marele plan tocmai Autostrada Nordului, cea care leagă Bucovina de vestul ţării. Asta în condiţiile în care premierul a fost în urmă cu vreo 10 zile chiar la Vatra Dornei, la o centrală termică cam ieşită din uz, acolo unde l-a pus pe ministrul Transporturilor să anunţe solemn conectarea bazinului Dornei şi a judeţului Suceava la reţeaua de autostrăzi din România” a menţionat Nechifor.

Deputatul Pro România crede că, practic, preşedintele PNL Suceava şi al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, aducându-l pe Ludovic Orban în judeţ, a păţit ca la Radio Erevan: „Premierul a luat, nu a dat Autostrada Nordului Suceava – Maramureş”.

„Mulţumim guvernului liberal pentru grija şi atenţia pe care ne-o poartă” a conchis Cătălin Nechifor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI