Anton V. – Gura Humorului: Redau pasajul cel mai interesant din scrisoarea dumneavoastră de cinci pagini. „Mi-am cunoscut ursita în şcoala primară, la doar zece ani, ne-am îndrăgostit la prima vedere şi am crescut având-o în suflet. La optsprezece ani eram hotărât să mă căsătoresc cu ea, dar familia s-a opus, pe motiv că nu aveam nicio meserie. Am decis să mai aşteptăm, timp în care amândoi am absolvit câte o facultate. În toţi aceşti ani, relaţia noastră a fost fierbinte, dar platonică, fiindcă mama iubitei mele, o femeie foarte frumoasă şi impozantă, mi-a cerut să nu-i pângăresc fiica. După cununie, spunea ea, puteţi să vă şi devoraţi unul pe altul. Până atunci, ţine-ţi şarpele în cutie. Aşa am făcut, dar noaptea nunţii a devenit pentru mine coşmar. Iubita mea de peste un deceniu, femeia visurilor mele, raţiunea vieţii mele, era tot ce vreţi, dar nu şi virgină. Îndurerat şi dezamăgit am trimis-o la maică-sa, fiindcă n-o mai pot privi în ochi. Am întrebat-o cine mi-a luat-o înainte şi mi-a răspuns că eu i-am răpit fecioria cu gândul, când eram departe unul de celălalt. Le-am povestit şi prietenilor păţania mea şi toţi au râs, spunând că aşa ceva este imposibil. Dumneavoastră ce credeţi?”
Antoane, fiule, dacă încă îţi iubeşti soţia, ea are dreptate şi tot ce spune corespunde adevărului ei, care, nu obligatoriu, este şi adevărul adevărat(!).
Dacă iubirea ţi-a năpârlit precum puful din barba precupeţelor, atunci altfel stau lucrurile: judecă de două ori, taie o singură dată şi nu uita că paranormalul merge bine doar în filmele americane ieftine.
Apropo, spuneai că soacra este o femeie frumoasă? Poate n-ar strica să te sfătuieşti şi cu ea, mai discret… Spre consolare.
Matei Liliana – Rădăuţi: „Sunt de profesie ornitolog şi am venit în vizită la fratele meu, care este inginer în Rădăuţi. Împreună am făcut mai multe deplasări pe cursul râului Suceava şi am fost de-a dreptul şocată de poluarea acestei ape de munte.
În zona Vicov operează mai multe balastiere, care distrug orice formă de viaţă din apă. Nimeni nu le monitorizează şi nici nu ştiu dacă au autorizaţie de funcţionare. Munţi de gunoaie sunt depozitaţi pe maluri şi în luncă, chiar şi pe cursul râului Putna, un afluent important.
La Dorneşti am dat peste cele două întreprinderi buclucaşe, adevărate bombe ecologice, acceptate în zonă de un fost primar, personaj foarte controversat, pe nume Frunză(!), din câte am auzit cu ocazia unui miting antipoluare. Şi aici, moartea guvernează fără probleme. Par a fi locaţii gen stat în stat, cu zeci de măsuri de siguranţă şi protecţie, garduri de sârmă ghimpată, aşa cum există doar în ţările africane.
Nimeni nu măsoară calitatea aerului, monitorizarea râului se face, probabil, din birou. Păcat!
Aveţi locuri frumoase, natura ţine cu voi, dar nu ştiu ce fac mai-marii judeţului Suceava pentru a proteja aceste comori. Probabil că, urmând calea bătută de toţi, se încaieră cu celelalte partide din opoziţie. Mişcaţi-vă, până nu este prea târziu! Ridicaţi glasul! Încercaţi să vă faceţi auziţi! Votul este la voi, iar ei au obligaţia să guverneze în conformitate cu legile ţării şi ale Europei!”
Cine să se mişte? Poate râul, ramul, vorba poetului. Oamenii locului au alte priorităţi zilnice, după cum mi-a explicat o creştină megieşă. Unii lucrează de zor la despădurirea munţilor, alţii sunt prinşi în „industria tutunului”, adus peste frontieră din Ucraina. Şi ar mai fi o categorie, numită „habarnamişti”, care nu sunt interesaţi de absolut nimic. În Suceava, chiar şi acum, culoarea la modă este roşu, iar comunismul nu s-a scuturat, ci doar a năpârlit puţin, cât să îşi schimbe blana. Asta e…
G. B. – Moldoviţa: Dacă vreţi să vă cumpăraţi un detector de metale, ca să descoperiţi depozitele de echipament şi muniţie abandonate de nemţi în 1944, trebuie să aveţi autorizaţie de la poliţie. Musai. Altfel, riscaţi un dosar penal. Nu achiziţionaţi nimic de pe internet. Toate cumpărăturile online sunt văzute şi analizate de „Cooperative Retina şi Timpanul”, aşa îi zice, fiindcă SRI-ul de azi a preluat porecla Securităţii de ieri, dar este aceeaşi instituţie şi se ocupă de aceleaşi probleme.
Doru V. – Siret: La vreme de pandemie,/ vă arde de poezie (de doi bani, între noi fie vorba n.a.): „Vedeam tractorul uruind,/ Adânc înfipt în glie./ Şi toţi bătrânii lăcrămând,/ Pe ţarina pustie./ O mândră mă privea cu foc,/ Văpaie-i era faţa./ Şi nu era nici timp, nici loc,/ Să-mi gâdile mustaţa.”
Uite, până la urmă, am avut curaj să-ţi public două strofe, dar atât. Nu trebuie să te întinzi prea tare la caşcaval. Fiindcă m-ai dat pe spate cu tractorul, mândra şi mustaţa ta, care la 21 de ani, cât ai, trebuie să fie ceva mai rară! N-ar strica să încerci şi altceva, indiferent ce, de preferat muncă, dar lasă poezia pe mâna… poeţilor. Măcar o vreme. Până te „coci”.
Andreea C. – Suceava: Ne întrebaţi de ce nu a fost restaurată Cetatea de Scaun în totalitate, cu încăperi şi metereze. Din lipsă de fonduri, vor spune unii, din incompetenţă şi neimplicare, credem noi. Apoi, ar mai fi ceva. La încăperi, sunt ferestre, iar turiştii cad adesea pradă tentaţiei de a scuipa pe geam. Aţi fi vrut să vă picure în cap? Sigur, nu. De aia e mai bine aşa, ar fi răspuns şi ministrul Daia.
Victor M. – Câmpulung Moldovenesc: Am înţeles că, pe vremuri, aţi publicat multe „chestii tari”, după cum pretindeţi, în revista „Luminiţa”, din nefericire dispărută după Marea Zaveră din 1989, şi acum, după 30 de ani, doriţi să colaboraţi la cotidianul nostru. Revista dumneavoastră de suflet nu a dispărut, ci luminează, undeva, la capătul tunelului, dixit Ciorbea, iar chestiile tari ne interesează. Trimiteţi marfa! Apoi, mai vorbim.
S. E. – loco: Din câte ştiu eu, nimeni nu l-a amendat pe George Coşbuc pentru că a scris versurile: „Decât să mă despart de ea,/ Mai bine aprind tot satul”, ceea ce dumneavoastră consideraţi a fi imnul piromanilor. Probabil că pompierii de pe vremuri erau mai îngăduitori şi iubitori de literatură decât confraţii lor de azi.
Comentarii