Cunoscut şi sub numele, mai rar folosit, de congruenţă, acordul este implicat în multe ipostaze ale corectitudinii gramaticale, regulile sale nefiind întotdeauna simple, adică uşor de aplicat. Fie că-l socotim „manifestare a relaţiei sintactice dintre două cuvine constând în repetarea informaţiei gramaticale de la unul la celălalt”, „mijloc de sudare a unităţilor enunţului”, „concordanţă formală”, fie că preferăm alte definiţii pe care le-or mai fi dat specialiştii, el este un fel de potriveală (potrivire, pentru gusturile mai rafinate) între două vorbe – predicat şi subiect, substantiv şi adjectivul său „adjunct”… O cerinţă legată de ultima categorie, şi anume „acordul în caz al atributelor adjectivale propriu-zise neizolate chiar atunci când acestea sunt urmate de compliniri” (GALR 2005, II, p.617), vizează rândurile de faţă.
Imboldul către abordarea unui asemenea subiect a apărut după lectura unui articol în care autorul păcătuia repetat în privinţa menţionată. Notate la momentul respectiv, citatelor cu pricina le-a venit, iată, rândul la buchiseală: „un substitut al realităţii denunţată ca fiind compromisă”; „Judecarea ei se face în baza unei vinovăţii ridicată la rangul de hybris”; „asemenea unui anestezic administrat unei umanităţi castrată de sens”; „în privinţa indicelui de audienţă din partea lumii bune, a celei obsedată de cataloagele marilor biblioteci” (romanialiterara.com, nr.29-30, 2019). Mostre de asemenea natură pot fi frecvent întâlnite în presă, dar o astfel de consecvenţă în eroare este mai rară.
De observat, în primul rând, că toate substantivele „implicate” sunt de genul feminin. De altfel, lingviştii atrag atenţia că „acordul în caz la grupurile nominale cu centru substantiv masculin, formate dintr-un nume şi un adjectiv, se face fără mărci speciale (om bun) sau cu marcarea primului element prin articolul enclitic: profesorului bun / bunului profesor.” (Câteva excepţii se referă la situaţii extrem de rare; vezi lucrarea citată, p.616). Cu femininele, aşadar, apar şi…complicaţiile. (Ele sunt însă evitate de la sine atunci când adjectivele sunt invariabile: gri, precoce, ferice, vivace, cumsecade, asemenea, atare…) Mai e de remarcat că substantivele vizate în secvenţele preluate din articol sunt în cazul genitiv, marca acestuia devenind necesară şi în partea finală a adjectivelor; trebuia ca informaţia de gen, număr şi caz a celui dintâi să fie reiterată în varianta aleasă pentru adjectiv, Ceea ce nu s-a întâmplat în enunţurile citate, în care se cerea să apară formele de genitiv denunţate, ridicate, castrate, obsedate.
Cu excepţia ultimei secvenţe, după cum este uşor de văzut, am avut de-a face cu atribute adjectivale neizolate; doar în cea din urmă s-a folosit (corect) virgula, fără însă ca aceasta să fi îngăduit dezacordul. Este de subliniat că, şi pentru atributele izolate, lucrarea academică pomenită recomandă acordul, care, „deşi preferabil”, „este adesea neglijat, chiar şi în limba literară” (II, p.617); forma cazuală de genitiv a atributului adjectival – mai menţionează GALR – poate asigura, spre deosebire de cea de nominativ-acuzativ, dezambiguizarea enunţului, fiind oferit exemplul: „organizarea conferinţei, începute la data de…”, faţă de „organizarea conferinţei, începută la data de…”, în al doilea caz putându-se înţelege că „începerea se referă la organizare, şi nu la conferinţă”.
Să recunoaştem totuşi, în final, că dezacordurile de genul celor mai sus incriminate nu afectează decât foarte rar conţinutul comunicării. Ceea ce nu înseamnă că potriveala la care ne-am referit şi care ţine de corectitudinea exprimării este facultativă şi poate fi ignorată.
I. NEDELEA
Comentarii