Numele de familie şi prenumele sunt aproape o carte de vizită pentru un individ, ele reliefând ocupaţia acestuia, etnia, locul de provenienţă, sexul. Regăsim foarte multe nume de familie care oglindesc unele dintre cele mai vechi ocupaţii ale românilor. Un aspect demn de luat în seamă este acela că numele de familie sunt de gen masculin, ca un ecou al faptului că întotdeauna s-a considerat că, într-o familie, capul este bărbatul. Atunci când se mărită, o fată nu numai că îşi lasă casa părintească şi îşi părăseşte satul, ci renunţă şi la numele ei de fată, luându-l pe cel al bărbatului. Atunci când se naşte un copil, mare bucurie este pe stăpânul casei dacă pruncul este băiat, căci îi duce numele mai departe.
Multe nume de familie care exprimă ocupaţii şi-au pierdut articolul hotărât „l” şi au luat naştere prin derivare, cu ajutorul sufixului -aru: Ciubotaru (care făcea ciubote), Bucătaru, Dogaru (care făcea doage pentru butoi), Cojocaru (care făcea cojoace), Curelaru, Fântânaru (care făcea fântâni), Pânzaru, Crâşmaru, Olaru, Păduraru, Scripcaru, Jitaru (care păzea ogoarele de animale şi hoţi), Grădinaru, Fieraru, Rotaru, Spătaru, Moraru (care avea moară), Muraru, Murăraşu, Pascaru. Iată şi alte nume care fac dovada unor vechi ocupaţii ale oamenilor ce au vieţuit pe aceste meleaguri: Dulgheru, Ciobanu, Baciu, Dascălu, Croitoru, Puşcaşu, Preutu, Popa, Popescu (sufixul -escu), Dorobanţu, Diaconu, Diaconiţă (sufixul -iţă), Diaconescu, Vrăjitoru. Vă invit pe dvs. să completaţi lista.
Există şi cazuri în care prenumele a devenit nume de familie şi a cunoscut mai multe derivate: Ion – Ioniţă, Ionescu, Ionaşcu, Ionăchescu; Dumitru – Dumitruţ, Dumitrache; Constantin – Costache, Costăchescu; Vasile – Vasilache, Vasilovici; Petru – Petrescu; Gheorghe – Gheorghieş etc. Ne bucură faptul că încă se pun copiilor nume ortodoxe din calendarul nostru creştin: Elena, Maria, Ion, Vasile, Petru, Constantin. Oamenii au fost identificaţi în registre, acte şi hrisoave datorită numelor pe care îl purtau, fie că aveau nume precreştine (daco-romane), fie că părinţii lor le-au ales la naştere nume creştine (greco-slavone).
În registrele cu evidenţa populaţiei s-a observat prezenţa a numeroase nume care vorbesc lămurit despre originea purtătorului, despre etnia din care provine. Acest lucru se datorează numeroaselor interacţiuni umane rezultate din migraţii, evacuări, căsătorii diverse între tineri/tinere din România, nordul Ucrainei, estul Slovaciei ori sudul Poloniei. Aceste nume se numesc etnonime, de la cuvântul etnie. Desigur că cea mai interesantă de studiat pentru mine este provenienţa numelui de familie Rusu. Acest nume este foarte des întâlnit într-un areal destul de răspândit: în comuna Vadu Moldovei sunt multe familii de Rusu, chiar dacă nu întotdeauna sunt rude de sânge (cine ştie de la care rus stabilit aici o fi pornit toată treaba); am citit în monografia realizată de prof. Petru Tomegea că pe Valea Rîşcăi, adică în satele Rîşca, Bogdăneşti, Boroaia, sunt 75 de familii Rusu. Probabil că în urma migraţiilor, în urma războaielor, nu toţi „ruşii” s-au întors în ţara lor mamă, ci au rămas aici, unde şi-au întemeiat o familie. Numele Rusu cunoaşte şi multe derivate, cum ar fi: Russo, Rusan, Ruseanu, Rusanu, Rus, Rusul (articulat cu articolul hotărât „l”). Despre familia Rusu voi scrie mai în amănunt în altă parte. Vreau însă să mai menţionez aici şi alte etnonime: Turcu, Sârbu, Neamţu, Sasu, Ungureanu. Posibil ca aceste nume să fi fost la început apelative: „Am treabă la Gheorghe. Care Gheorghe? Gheorghe, rusul”.
Numele de familie nu ilustrează doar ţara de provenienţă a celui în cauză, ci, în urma migraţiei românilor dintr-o zonă geografică a României în alta, şi îndeosebi în urma interacţiunilor Moldova – Ardeal, putem afla mai multe date despre originea ca loc în care s-a născut individul pe teritoriul aceleiaşi ţări. La configurarea acestui fenomen au contribuit schimburile economice, cât şi transhumanţa. Cel mai concludent exemplu îl avem în balada „Mioriţa”, unde cei trei ciobani protagonişti erau „unul moldovan, unul vrancean” (din Vrancea) şi „unul ungurean” (deci nu era român). Se poate observa foarte uşor că aceste nume s-au format prin derivare cu ajutorul sufixului -anu, -eanu: Câmpanu, Câmpeanu (de la câmpie), Munteanu (de la munte), Bistriceanu (din Bistriţa), Moldovanu, Moldoveanu (din Moldova), Olteanu (din Oltenia), Ploieşteanu, Monoranu, Moroşanu (din Maramureş).
Vreau să fac amintire aici de câteva nume de familie pe care le-am întâlnit în anii în care am fost dăscăliţă în Vadu Moldovei, leagănul meu. Interacţionând cu oamenii, prin natura serviciului, şi în fiecare toamnă înscriind la grădiniţă copii dintre cei mai mici, am avut ocazia să descopăr unele nume care mi-au atras atenţia. Un astfel de nume este Burlacu. Desigur că burlac înseamnă holtei, bărbat necăsătorit. Însă probabil nici purtătorii lui nu ştiu că acest nume vine din limba ucraineană, burlak. La fel, numele Nicolau, îşi are originile în grecescul Nikolaos. Cele mai multe nume vin din calendarul nostru creştin şi în acest sens vreau să amintesc câteva nume din Vadu Moldovei: Onofrei (Sf. Onufrie), Zaharia (Zacharias), Tănase, Tănasă (Sf. Atanasie). Deci, din nume de persoane, au rezultat nume de familie. În satele Nigoteşti, Movileni, Mesteceni, Ioneasa, pe care de multe ori le-am bătut la picior în cei 8 ani în care am predat la Şcoala din Nigoteşti, există o gamă bogată de nume de familie care şi-au tras seva de la numele Sf. Procopie din calendarul slav: Precob, Pricob, Precub, Pricub, Precop, Pricop, Precup, Pricup. Sunt multe nume de familie de acest fel în satele „de peste deal”. Nu trebuie neglijate nici zoonimele, adică numele de familie împrumutate de la animale: Lupu, Cucoş, Mâţă. În Vadu Moldovei sunt multe familii Lupu, nume precreştin român. La fel, trebuie amintit numele Bărăscu, probabil nume derivat din Bărăşti, numele vechi al satului, care a fost schimbat în Vadu Moldovei în anul 1968. Familia Movileanu are mulţi descendenţi care locuiau în satul Movileni.
Tot referitor la numele de familie din comuna Vadu Moldovei, ţin să precizez felul în care ele au luat naştere, prin derivare, adăugându-li-se diferite sufixe: -ilă (fam. Mihăilă), -ică (fam. Stănică, fam. Todică), -aşcu (fam. Paşcu, în satul Movileni; fam. Lupaşcu, în satul Fântâna Mare), -el (fam. Irinel), -au (fam. Neculau).
Nu pot să închei fără să aduc o notă de umor. Se ştie foarte bine că, într-o comunitate, oamenii se cunosc după nume, dar, mai ales, după porecle. Ei bine, unele dintre aceste porecle s-au transformat în nume de familie. Poreclele nu sunt alese la întâmplare, ci evidenţiază, într-un mod cât se poate de satiric, neajunsurile fizice sau morale ale concetăţenilor, încă o dovadă a ochiului vigilent al satului, a „gurii lumii”, dar şi a simţului umorului care l-a caracterizat întotdeauna pe omul de la ţară. Enumăr aici câteva dintre poreclele cele mai întâlnite în Vadu Moldovei, pe care mi le amintesc din copilărie: Fasolă, Plăcintă, Buric, Pituş, Răţoi, Bortari (cei din satele de peste deal), Găneni (cei din satul Ganea), Scrob, Curbici, Borcan, Brandu, Cilovec (pe rusă înseamnă bărbat), Ţamba, Chirpici, Porc etc. Unii dintre ei nu mai sunt, Dumnezeu să-i odihnească! Iar dumneavoastră, Dumnezeu să vă dea sănătate şi înţelepciune, să purtaţi cu mândrie numele ce-l aveţi din neam, şi să nu uitaţi că, indiferent ce nume aveţi, cel mai important este ce faceţi pe acest pământ cu viaţa ce v-a fost dată.
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
Comentarii