Împreună, ajutăm Suceava!

La propunerea preotului Bogdan Constantin Feştilă, câţiva voluntari din municipiul Fălticeni s-au alăturat demersului filantropic al proiectului „Ajutăm Suceava” de pe Platforma „Alături la greu”, proiect iniţiat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Iniţial, tinerii şi preotul Feştilă au căutat să achiziţioneze viziere pentru personalul medical din Spitalul Municipal Fălticeni, însă pentru că sectorul de producţie a echipamentelor de protecţie de acest gen se află în imposibilitatea de a onora comenzile la timp, s-au apucat de treabă. Au făcut rost de materialul necesar şi au realizat un atelier cu sprijinul firmei de producţie publicitară KAON Production, prin amabilitatea antreprenorului Cristian Maftei. Donatori principali ai activităţii au fost membri ai Asociaţiei Columbofililor din oraşul Fălticeni, reprezentată de prof. Ionuţ Tanasă. Miercuri, 8 aprilie, au fost predate 400 de viziere către Spitalul Municipal Fălticeni, prin directorul medical, dr. Dorin Vâlceanu. Fălticeniul este alături, la greu. Împreună, ajutăm Suceava!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: