Primul sucevean confirmat cu noul coronavirus, un bărbat din Mălini, s-a vindecat şi a fost externat

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ Iaşi, prof. dr. Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri, că bărbatul în vârstă de 71 de ani, din Suceava, care a fost infectat cu coronavirus, a plecat vineri acasă, fiind vindecat.

„A fost cazul nr. 1 de la Iaşi. Bărbatul în vârstă de 71 ani, de la Suceava, cu comorbidităţi, a plecat acasă vindecat!“ a precizat prof. dr. Carmen Dorobăţ, conform Bzi.ro

Bărbatul (din Mălini) s-a întors din Lombardia, cu autocarul, în data de 28 februarie, şi se afla în autoizolare, iar în data de 2 martie 2020, s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, Secţia de Boli Infecţioase, cu febră şi frisoane, şi a rămas internat.

După ce a fost confirmată infecţia cu noul coroanvirus, pacientul a fost transferat la Clinica de Boli Infecţioase din Iaşi.

Prefectura Suceava anunţase în 16 martie că bărbatul s-a vindecat, dar ulterior a revenit asupra informaţiei, arătând că a fost o informare preluată greşit de la DSP Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI