Ministrul Sănătăţii a criticat autorităţile locale sucevene pentru că lumea nu stă în case:

Când am intrat în Suceava, am văzut foarte multe persoane la stradă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a criticat, joi după-amiază, autorităţile locale sucevene pentru că lumea nu stă în case.

„Astăzi, când am intrat în Suceava, am văzut foarte multe persoane la stradă” a spus ministrul.

El a arătat că în videoconferinţa cu preşedintele României şi premierul s-a arătat sprijinul Bucureştiului, dar că e nevoie să se vadă şi preocuparea autorităţii locale.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a declarat, tot joi, că există câteva probleme legate, evident, de procedurile de carantinare a municipiului Suceava şi a comunelor din jur.

„Înţeleg aici că Poliţia, Jandarmeria, în general forţele de ordine, şi cu sprijinul Armatei, îşi fac treaba în toate punctele de control. Vă rog, fiţi fermi! Aici este nevoie de fermitate pentru a restabili rapid ordinea. Din informaţiile pe care le am, locuitorii din Suceava şi din comunele din jur au înţeles foarte bine miza acestei acţiuni. Majoritatea sucevenilor se conformează, dar forţele de ordine trebuie să intervină rapid, ferm – politicos, dar ferm –, acolo unde există persoane care nu au înţeles care este miza acestor măsuri” a mai declarat Iohannis.

El a subliniat că aceste măsuri s-au luat pentru protejarea sănătăţii sucevenilor şi pentru îngrădirea răspândirii virusului.

„Fiţi clari, fermi, faceţi ordine, ţineţi ordine, sucevenii sunt oameni care doresc să meargă lucrurile înainte” a spus Iohannis. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI