Alexandra Harja Samsonescu (Pro România):

Tinerii bine pregătiţi din Suceava pleacă după absolvirea facultăţii

Candidatul pentru CL Suceava din partea Pro România, Alexandra Harja Samsonescu, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că problema principală a Sucevei este plecarea tinerilor din oraş. Ea consideră că este necesar un parteneriat între Primărie şi întreprinzători, aceştia urmând să preia mare parte a absolvenţilor Universităţii Suceava.

Ea a explicat că este îngrijorată că în municipiul Suceava sunt prea puţine locuri de atracţie pentru tineri şi chiar pentru turişti, deşi judeţul este unul spectaculos din acest punct de vedere.

Alexandra Harja Samsonescu, antreprenor local, a spus că se confruntă cu lipsa forţei de muncă, arătând că de mult timp nu găseşte tineri care să vină măcar în probă.

„Tinerii care ies pe de băncile facultăţii, majoritatea pleacă. Oamenii buni. Ei sunt foarte bine pregătiţi, dar pleacă. Pleacă din oraş şi pleacă din ţară. În principal, ceea ce pe mine mă sperie este faptul că tinerii ne pleacă din oraş” a spus Harja Samsonescu.

Ea a explicat că ar exista soluţii pentru această problemă dacă s-ar realiza un parteneriat între administraţie şi investitori.

„Anual ies mii de absolvenţi cu care facem ce? Nu există un parteneriat între Primărie şi investitori care să preia toată această forţă de muncă. Se pierd resursele, pentru că părinţii îşi trimit copiii la facultate. Oameni foarte bine pregătiţi îi trimitem în altă parte, în alte oraşe, în alte ţări” a spus Harja Samsonescu.

Ea a arătat că în Suceava, pe zona IT, sunt câteva firme care nu pot prelua toţi absolvenţii care sunt buni şi că oferta de locuri de muncă e mai mare în comerţ.

„Un absolvent bun caută un loc de muncă şi vede că poate găsi în domeniul comerţului, lucrător comercial şi agent de vânzări. Cu toate sacrificiile tale şi sacrificiile părinţilor ajungi să pui marfa în raft? Pentru tineri e descurajare totală” a spus Harja Samsonescu.

Ea consideră ce autorităţile trebuie să facă ceva şi să dea un semnal pentru ca tinerii să vadă că se încearcă să li se ofere şansa să rămână în oraş. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI