Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunţat, vineri, măsurile care au fost luate de autorităţile judeţene pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor cu coronavirus.
Moldovan a spus că a constatat că cetăţenii din judeţ au adoptat o modalitate schimbată de relaţionare cu instituţiile publice şi că au fost furnizate în mod real datele privind locaţiile din care s-au întors în judeţul Suceava.
El a arătat că sucevenii au înţeles cât de important este ca fişele completate la intrarea în ţară să conţină informaţii reale, astfel încât să nu se creeze panică inutilă, cum a fost în recentul caz din Valea Moldovei unde, din păcate, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au furnizat informaţii care nu au fost verificate.
„S-a stârnit panică inutilă şi am dispus de urgenţă verificarea acestor chestiuni” a spus Moldovan.
Printre altele, prefectul a spus că sunt 68 de locuri, în mai multe locaţii, care pot fi folosite pentru persoanele care trebuie să intre în carantină, subliniind că locaţiile acestora nu pot fi făcute publice.
Prefectul a subliniat că toate instituţiile din judeţ cu atribuţii în domeniu respectă metodologia stabilită la nivel central.
Potrivit informării DSP Suceava, în judeţ erau vineri 150 de persoane care s-au autoizolat la domiciliu, iar două persoane erau internate în Secţia de Boli Infecţioase cu suspiciune. Una dintre persoanele cu suspiciune de coronavirus era o femeie.
Cea de-a doua, un tânăr, care a fost ridicat vineri dimineaţa de poliţiştii suceveni ce au acţionat în baza unui mandat de aducere emis de Tribunalul Arad. Persoana a spus că ar fi revenit din Italia şi că se simte rău.
Vineri, în judeţ, nu era nicio persoană în carantină şi nu erau persoane diagnosticate cu coronavirus. (N.B.)
























Comentarii