De la 1 martie

Salarii majorate cu 10% pentru angajaţii firmei de transport călători din Suceava

> O nouă creştere de 15% va avea loc după sosirea autobuzelor electrice, când, datorită economiei cu motorina, pensionarii, elevii şi studenţii vor circula gratuit >„Sunt foarte optimist că, odată cu construirea noii autobaze electrice, vom avea o societate foarte modernă la TPL” a precizat primarul Ion Lungu, adăugând că firma este susţinută cu subvenţii de 6 milioane de lei

 Angajaţii societăţii Transport Public Local (TPL) Suceava vor avea parte de creşteri salariale în două etape.

Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că la firma municipiului salariile sunt foarte mici. „Acolo sunt salarii jenant de mici şi nu din cauza Primăriei sau a primarului. În urmă cu ani de zile, printr-o ordonanţă de urgenţă erau limitate creşterile salariale la societăţile de stat, la agenţii. Era vorba despre cele în care erau salarii de sute de milioane, însă, din greşeală, în aceeaşi barcă au fost prinşi amărâţii de la TPL şi din alte părţi. Săracii, au nişte salarii foarte mici, mediul brut fiind de 2.400 de lei pe lună” a reliefat şeful executivului local. Ion Lungu spune că în urma discuţiilor purtate cu sindicalişti, salariaţi neafiliaţi, conducerea TPL şi reprezentanţii CL în Consiliul de Administraţie al TPL, s-a convenit asupra unei creşteri de 10% aplicabile din 1 martie, după ce deliberativul local o va aproba în şedinţa ordinară de pe 27 februarie. Angajaţii societăţii de transport local TPL vor avea parte de încă o majorare de 15%, însă după ce în municipiu vor începe să circule noile autobuze electrice, cel mai probabil până la finele anului 2020. Resursa financiară pentru această creştere o reprezintă economiile realizate din scăderea costurilor cu combustibilii, cele cu energia electrică fiind, potrivit lui Lungu, de 7 ori mai mici. La aceasta se adaugă şi eliminarea cheltuielilor de mentenanţă pe circa 5 ani, atât timp cât noile de mijloace de transport sunt în garanţie sau nu vor necesita reparaţii. Măsura creşterii salariilor are în vedere inclusiv păstrarea actualilor şoferi, precum şi angajarea a încă cel puţin 20 de noi conducători auto pentru autobuzele electrice. Deoarece la ora actuală circa 35% din bugetul societăţii îl reprezintă cheltuielile cu motorina, primarul Sucevei susţine că, după ce divizia electrică a TPL va fi funcţională, pensionarii, elevii şi studenţii se vor bucura de transport în comun gratuit. „Sunt foarte optimist că, odată cu construirea noii autobaze, vom avea o societate foarte modernă la TPL. Sigur, o serie de sume de acolo nu se închid, anul acesta noi asigurând subvenţii de 6 milioane de lei” a precizat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: