> Este vorba despre autovehiculele cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone, suma neîncasată fiind de 1,66 milioane de lei
Un prejudiciu de 108.000 de lei şi abateri financiar-contabile de 20,60 milioane de lei a depistat Camera de Conturi Suceava la Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate. Este rezultatul auditului financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară, acţiune desfăşurată în luna mai 2019 şi reflectată în Raportul privind finanţele public locale în judeţul Suceava. Potrivit raportului, la unitatea administrativ-teritorială judeţul Suceava auditorii au identificat abateri de la legalitate şi regularitate privind organizarea şi efectuarea reevaluării patrimoniului, a căror valoare se ridică la 17,18 milioane de lei.
De asemenea, specialiştii Camerei de Conturi au constatat că, în anul 2018, Consiliul Judeţean nu a efectuat toate demersurile legale în vederea încasării în totalitate a cotei de 40% din impozitul pe mijloacele de transport marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone de competenţa unităţilor administrativ-teritoriale, valoarea abaterii fiind de 1,66 de milioane de lei. Pe de altă parte, pe durata auditării, au fost evidenţiate abateri privind înregistrarea eronată, în evidenţa contabilă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a unor mijloace fixe de natura construcţiilor şi neînregistrarea diferenţelor din reevaluare aferente operaţiunilor de casare a unor active fixe corporale amortizate integral, valoarea abaterii fiind de 2,98 milioane de lei. Totodată, auditorii Camerei de Conturi au depistat că salariile brute ale personalului care ocupă funcţii specifice domeniului de activitate al familiei ocupaţionale „Sănătate şi asistenţă socială” – şefi de centre şi servicii – au fost stabilite şi calculate eronat prin aplicarea greşită a cotei procentuale aferente sporului pentru condiţii de muncă asupra salariului de bază din luna respectivă, abaterea fiind în valoare de 44.000 de lei. Tot la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, plata a 36.000 de lei, reprezentând contravaloarea transportului interurban auto şi pe cale ferată, s-a efectuat în baza unor documente justificative care au anexate cupoane statistice completate „cu date nereale”, care nu reflectă „realitatea serviciului prestat”.
În cele din urmă, conform Raportului privind finanţele publice locale în anul 2018, al Camerei de Conturi Suceava, la Consiliul Judeţean nu au fost constituite ca venituri sumele reprezentând garanţii de participare la licitaţie, pentru care s-a prescris dreptul creditorilor la recuperare, ca efect al intervenirii prescripţiei extinctive, abaterea fiind de 28.000 de lei.
























Comentarii