>Finanţarea ar putea fi asigurată din bugetul local, cât şi din resurse atrase, iar lucrările la diguri vor fi încheiate odată cu cele de la noua amenajare pentru agrement
Municipiul Suceava şi Administraţia Apelor Bacău ar putea semna un memorandum pe tema bunei gospodăriri a râului Suceava în aria de competenţă a reşedinţei de judeţ. Aceasta după ce, la sediul Primăriei, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai conducerii Companiei „Apele Române” Bacău, respectiv cu directorul general Răzvan Găină şi directorul tehnic Irina Lucaveţchi. Discuţiile, la care a luat parte şi Daniel Drăgoi, directorul executiv al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, s-au axat pe imperativul consolidării malurilor râului care traversează capitala judeţului de-a lungul viitoarei zone de agrement, în curs de amenajare cu finanţare europeană nerambursabilă.
„Soluţia este încheierea unui memorandum, vizat de Ministerul Mediului, aşa cum s-a procedat şi în cazul municipiului Oradea. Sursele de finanţare sunt de la municipalitate şi din alte surse atrase, cum ar fi cele de la Compania Naţională de Investiţii. Ne dorim ca până la finalizarea lucrărilor la zona de agrement să încheiem şi consolidarea malurilor” a punctat Ion Lungu, primarul de Suceava.
Şantierul viitoarei zone de agrement a municipiului Suceava a fost deschis luni, 20 ianuarie, lucrările fiind în curs de desfăşurare.
Licitaţia a fost câştigată de asocierea de firme General Construct şi Art Peisaj Suceava, pentru 16,24 de milioane de lei, durata efectivă a execuţiei fiind de 22 de luni. Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 ha de teren de pe malul râului Suceava, pe o lungime de un kilometru, în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni.
























Comentarii