Cu turla bisericii coborând din cer deasupra noastră

Biserica Sfintei Mănăstiri Voroneţ se înălţa scânteietoare între unde de soare şi umbră. Aşa am văzut-o după ce într-un frig atemporal ne-am rugat la Sfântul său ocrotitor, Cuviosul Daniil Sihastrul, descoperindu-i turla pe cer din cimitir, de la mormântul lui Petru Comarnescu. Oarecum şi mai depărtată de zidul de cetate la refacerea şi întregirea căruia se lucrează nu de multă vreme, ca la o scoică inexpugnabilă care să ocrotească perla.

Nu încape, nu are cum să încapă toată lumea la slujbă, în Paraclisul de Iarnă, astfel că o uşoară mişcare antrenează mulţimea: după ce s-au închinat la icoane, au stat şi au ascultat o vreme, unii ies să aprindă lumânări de sufletul celor plecaţi, de sănătatea celor rămaşi, făcând loc celorlalţi doritori să audă şi să vadă. Alţii rămân de neclintit. Simt nevoia să mă întorc la Biserică, să privesc sub lumina iernii fără zăpadă chipul cald al Mitropolitului Grigore Roşca, portret pe care nu se sătura să-l admire pentru harul celui care îl zugrăvise, marea pictoriţă a Bucovinei, Elena Greculesi, şi apoi, deşi mi-ar fi plăcut o să o fac ţinând deschisă în mâini cartea stareţei de-acum, îl caut pe Homer, părintele poveştilor de călătorie, pe care îmi place atât de mult şi să le citesc, şi să le scriu. Cartea se intitulează „De la mărturia vechilor greci la mărturisirea patristică. Temele iconografice Sfinţii Părinţi şi Înţelepţii antici în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ” de Monahia dr. Gabriela Platon şi a apărut de curând la Editura Doxologia, Iaşi, 2019. Dar glasul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, mă caută şi mă cheamă. Şi ne află pe toţi aproape, care în paraclis, între pereţii săi, care afară, sub streşini, care pe aleea dintre cele două jumătăţi ale livezii de meri pusă de stavrofora Irina Pântescu, cea dintâi stareţă a Voroneţului. Întârzii o clipă pe una din treptele aleii care îi susţine ascensiunea. În dreapta, semne ale unei gospodării ca în cărţile de basme ale copilăriei cu Sfânta Vineri primitoare şi înţeleaptă. O seră în care aerul are respiraţia caldă, aburindu-i subţire geamurile, pătule vârf de ştiuleţi de porumb cu boabe de aur, larma măruntă a unor câini neastâmpăraţi şi a altor făpturi care le-au fost lăsate în pază. La stânga, alţi meri fără frunze îşi arată ordinea desăvârşită şi grija care li se poartă. Dincolo de gardul alb, ochii ferestrelor pe jumătate acoperite de pleoapele acoperişului de lemn al clădirii care adăposteşte trapeza. Copaci înalţi, un brad uriaş. Deasupra lor şi a noastră, pentru că pare a coborî din cer, turla Bisericii.

La hramul său, la cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Daniil Sihastrul, Înaltpreasfinţitul îi evocă întâi de toate pe Sfătuitor şi pe Voievodul care îi ascultă sfatul. Apoi vorbeşte despre importanţa sfatului în viaţa noastră, primit îndeobşte de la părinţii duhovniceşti. Într-o obşte, de la stareţ, cuvânt care înseamnă şi bătrân, în sensul de om cu multă experienţă, explică. Dar părinţi duhovniceşti pot fi şi monahii, şi chiar şi credincioşii. În cele mai grele momente, avem nevoie de sfat. Ajutorul de la Cel de Sus vine prin oameni. Ca adevăraţi trăitori ai celor duhovniceşti, sihaştrii petreceau câte un timp, cu binecuvântarea stareţului, în obşte. În obşte se aflau sihaştrii de la Putna care au protestat împotriva obligativităţii predării în limba germană, după ocuparea Bucovinei de către austrieci şi desfiinţarea unor mănăstiri ca Voroneţul. Cei care se proclamă astăzi pustnici în afara acestei rânduieli reprezintă o încercare pentru Biserica noastră, şi pentru monahismul nostru. Roagă-te, posteşte, dă ascultare desăvârşită! Daniil Sihastrul a fost înfăţişat ca sfânt cu aureolă cu mult înainte de canonizare. Pentru canonizare trebuie să treacă cel puţin trei generaţii ca să se limpezească lucrurile. Roagă-te! Posteşte! Înaltpreasfinţitul povesteşte de postul oştenilor, al zugravilor de biserici, de icoane. Şi-şi aminteşte de casa adolescenţei preacuvioşiei sale, în care, licean fiind, găsea mămăliguţa călduţă şi ciorba înăcrită cu struguri necopţi, cu prune sau alte fructe, mâncare de post, fără seamăn: „Doamne, ce bună era!”

În ziua de cinstire a Părintelui Daniel a luat binecuvântarea puţin mai devreme, spunându-i că trebuie să ajungă la Voroneţ. „O, Voroneţul! a exclamat Preafericirea Sa: Sănătate şi binecuvântări părinteşti!”

Colindele de Crăciun încă plutesc în aer, mângâind ramurile pomilor de măr, încălzind cuibul mugurilor. Înaltpreasfinţitul Pimen o laudă pe stavrofora Irina, proinstareţa Voroneţului, pentru tot ce a făcut. „Şi face!”, se înalţă ca o rândunică vocea stareţei de-acum, stavrofora dr. Gabriel Platon, istorisindu-i intervenţia binevenită, de veritabil constructor care nu a risipit niciodată nici bani, nici materiale, nici timp, la refacerea zidului mănăstirii. Şi puţin mai târziu povestindu-ne despre prelegerea/confesiune ţinută/făcută acum două săptămâni celor peste 60 de călugăriţe dintr-o mănăstire înfiinţată doar de un deceniu-două în Transnistria, care, aflând că la Voroneţ trăia „o măicuţă precum cele de demult”, o doriseră fierbinte în mijlocul lor. Încă de la început îi trimiseseră proinstareţei Irina bileţele cu întrebări, nedumeriri, cerere de sfat, dar la sfârşit nu a mai fost nevoie să le deschidă şi să le citească. Profund mişcată de această minune, au mărturisit că în cuvântul Măicuţei aflaseră răspuns la toate.

Suntem în trapeză, la tradiţionala agapă creştinească. Chiar dacă nimic nu egalează miresmele tinereţii noastre, cea a hribilor din ciorbă şi sarmale şi cea a grâului aromat din colivă dovedesc că dacă ceva poate să încerce să egaleze mâncarea de post făcută de mama şi bunica, aceea este a mănăstirii Voroneţ. Poate şi a altora, îmi iau seama, privind masa oamenilor Bisericii, cu stareţele stavrofore ale mănăstirilor Moldoviţa – Benedicta, Humor – Paraschiva, Probota – Marina, Cămârzani – Maria, Marginea – Gabriela, venite împreună cu ucenice de-ale lor. Nu sunt singurele purtătoare ale veşmintelor monahale, bisericeşti. Au ajuns la hramul ctitoriei lui Ştefan cel Mare şi arhim. Grichentie Natu, exarhul mănăstirilor Sucevei, protos. Iustin şi protos. Pantelimon de la Mănăstirea Doroteia, protos Metodie – Mănăstirea Broşteni, pr. Filaret – Florinta şi pr. Gheorghiţă Dan, consilier al Arhiepiscopiei, pr. protopop Aurel Goraş – Câmpulung Moldovenesc. Şi schimb bucuroasă urări de Crăciun cu pr. Constantin Ciupu de la Suceava şi pr. Emilian Gavrilean, din Gura Humorului, care au făcut parte din sobor.

Şi pentru că am pomenit de cunoscuţi, din familia extinsă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, mi-a făcut bine să-i reîntâlnesc pe universitara Carmen Cornelia Balan, venită împreună cu fratele şi cumnata ei – Balanii cei frumoşti!, după o expresie care a rămas -, pe dr. Alexandru Florescu şi consilierul judeţean Mihai Grozavu. Dar şi pe Lazăr Fialcovschi, din Ucraina. Nu este de altminteri singurul oaspete din Ucraina, notez în carnet şi numele Silviei Liakh.

Lista prietenilor, invitaţilor este foarte mare: tanti Lucica, terapeut, cu o familie din Vicov, avocata Mănăstirii – Liliana Nedelcu, cu avocata Mihaela Ţugui, inginerii Aurel Senculeţ şi Dorel Pricop – diriginţi de şantier, arheolog Ştefan Dejan, de la Muzeul de Istorie Suceava, Gheorghe Rusu, maistrul de şantier al firmei Concret Construct, ing. economist Mircea Leţiu – firma Euras Satu Mare, antreprenor principal.

Şi nu am cum să uit, de la Suceava am venit împreună cu farm. Maria Olar, preş. Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, şi cu Alis Niculică, din acest an, în primul rând autoarea „Enciclopediei Bucovinei”, dar de ani buni om al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, cum a fost şi celălalt autor, tatăl său, Emil Satco, şi ne-am întâlnit aici cu scriitorii Isabel Vintilă, inspector şcolar, şi Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni. De la Alexandru Ovidiu Vintilă primesc în dar proaspăta sa carte de poezii, „Transparenţa unui popor de foci”, a cărei lectură aveam să o încep chiar în acea seară cu poemul pruncul serghei, marcat pentru mine de amintirea unui popas înduioşător în cimitirul Mănăstirii Bănceni din regiunea Cernăuţi. Însă nu-i singurul dar de carte la hramul Sfintei Mănăstiri Voroneţ. La decernarea Premiilor SSB a cărei preşedintă de onoare este, Monahia Elena Simionovici şi-a sărbătorit intrarea în Uniunea Scriitorilor din România cu „Frumuseţe şi lumină”, Editura Muşatinii, Suceava, 2019. O primesc şi eu acum, încântată de alegerea pentru copertă a tapiseriei Celei Neamţu, Ferestre pentru Voroneţ. Tapiseria se află aici, în trapeză, pe peretele de apus, şi în faţa ei – frumuseţe şi lumină, de asemenea – îi fac o fotografie monahiei Elena Simionovici împreună cu prietena sa de peste jumătate de veac, prof. Ortansa Cojoc.

Dar tot nu este ultima carte care pleacă împreună cu noi de la Voroneţ. Petrecem aproape un ceas cu Rozalia Morici şi cu dl Piersic, cu stareţa Gabriela şi monahia Marina de la Mănăstirea Marginea. Maria Olar laudă covoarele de la Mănăstirea Voroneţ: oare mai sunt meştere la ţesut ca odinioară în zona Rădăuţi? Rozalia ne oferă, împodobit cu o banderolă mătăsoasă – roşu, galben, albastră – volumul lui Mircea Motrici „Trasee de reporter” (Editura Muşatinii, Suceava, 2019), ediţie pe care a îngrijit-o avându-l consultant pe istoricul literar Nicolae Cârlan. Acest volum, al III-lea care valorifică bogata activitate de reporter la Radio România Actualităţi a lui Mircea Motrici, este consacrat oamenilor Bisericii. Şi iată-i, venind spre noi şi din paginile sale ÎPS Pimen (cu a cărui binecuvântare se deschide cartea), stavrofora Irina Pântescu, monahia Elena Simionovici… Toţi cu ani mai mulţi, doar Mircea Motrici rămas la aceeaşi vârstă. Lângă carte, ciorchini de struguri, cu boabe mari, chihlimbarii, ca nişte lacrimi dulci.

Dar hramul Sfintei Mănăstiri Voroneţ de pe 18 decembrie 2019 avea să se încheie abia în seara zilei de 20 decembrie 2019, când stavrofora dr. Gabriela Platon, însoţită de monahia Elena Simionovici, avea să iasă în faţa sălii pline de la Biblioteca Bucovinei la a 25-a aniversare a Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi a decernării premiilor sale, ca să mulţumească pentru distincţia conferită Sfintei Mănăstiri Voroneţ şi să vorbească despre trăinicia fundaţiei, a temeliilor pe care se pot înălţa zidirile durabile. Şi m-am gândit la întâiul ei stareţ, Daniil Sihastrul, cât sub lespedea din Biserica Mănăstirii, cât în temelia ei. Şi apoi la întâia sa stareţă, Irina Pântescu, cât veghind la cei 87 de ani ai săi, în paraclis, pe şantier, în gospodărie, ca lucrurile să meargă bine, cât jertfă în temelia Sfintei Mănăstiri Voroneţ. Şi apoi am aplaudat din inimă, deodată cu sala întreagă, şi distincţia, şi cuvântul actualei sale egumene, Gabriela Platon, despre asumarea unei vocaţii şi a unei misiuni în timp şi dincolo de timp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: