18 decembrie, 2019. Sala Căminului Cultural „Savin Alexievici” din comuna Dorna Arini este arhiplină. Părinţi, bunici, profesori, copii, alţi iubitori de tradiţii şi obiceiuri au dorit să fie spectatori la un foarte reuşit program artistic realizat de interpreţi mai mici şi mai mari de la şcolile din Bazinul Dornelor şi din Câmpulung. Peste 300 de copii şi adolescenţi de la grădiniţele din Dorna Arini, Şcolile Gimnaziale Nr. 1 Vatra Dornei, Cârlibaba, Ciocăneşti, Panaci, Poiana Stampei, Coşna, Neagra Şarului, Dorna Arini, Liceul „Nicolae Nanu” Broşteni, Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor şi Şcoala Specială Profesională Câmpulung Moldovenesc au participat la cea de a II-a ediţie a Concursului Judeţean de Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun, organizat de Şcoala Gimnazială Dorna Arini, cu sprijinul Primăriei şi al unor sponsori generoşi. „Scopul acestui proiect este cunoaşterea şi perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor de Crăciun, dezvoltarea dragostei pentru valori autentice de creaţie care ne păstrează identitatea şi specificul regional foarte bogat, perceperea şi trăirea cu bucurie a unor asemenea manifestări legate de marile sărbători creştine”, a afirmat în deschiderea evenimentului prof. Iulia Juravle, directoarea şcolii gazdă. Primarul comunei, Ioan Moraru, i-a felicitat pe iniţiatori şi pe participanţi, exprimându-şi bucuria trăirii în acest context a unei mari sărbători creştine şi s-a declarat foarte mulţumit de colaborarea cu şcoala, în care se desfăşoară educaţie de calitate. Programul a cuprins frumoase colinde de Crăciun, jocul caprelor şi al mascaţilor, irozii, steaua, şezătoarea, urături, dar şi dansuri şi cântece populare, interpretate cu deosebit talent. O menţiune specială merită copiii de la Cârlibaba, care, pe lângă colinde, au prezentat şi obiceiul cinei din seara de Ajun (pentru care, odinioară, se pregăteau douăsprezece feluri de mâncare de post), întreg programul prezentat dovedind şi realitatea bunei convieţuiri a diferitelor etnii din localitate. Interpreţii au realizat un adevărat spectacol, prezentat cu profesionalism de Doru Bighiu, de la Orion Media Vatra Dornei, fiu al satului. A fost o revărsare de talent, de culoare şi spectaculos, de trăire autentică. S-au ascultat colinde, cântece şi jocuri corect interpretate, s-a dovedit că mai sunt în satele noastre şi costume populare tradiţionale, deosebit de frumoase, de un simţ artistic desăvârşit. În acest domeniu, mai mult ca în cel interpretativ, este loc de mai bine. Îndrumătorii, care merită tot respectul pentru munca şi dăruirea lor, trebuie să fie mai severi cu tentaţiile de modernizare care nu aduc plus de valoare, chiar dacă par mai spectaculoase.
Juriul, format din pr. Iulian Borgovan, din partea Parohiei Adormirea Maicii Domnului, dirijorul unui excelent cor „Ecou dornean”, bibliotecar coordonator Nicoleta Todaşcă, din partea Bibliotecii Municipale „G.T. Kirileanu”, poeta Anica Facina, din partea ASATD, înv. Valentina Bighiu, delegat al Inspectoratului Şcolar, şi subsemnata, a avut o misiune foarte grea. Toţi interpreţii sunt câştigători, dar fiind vorba de un concurs, s-a alcătuit un clasament, cu precizarea că difernţele între un premiu sau altul au fost infime. Astfel, au primit „Premiul de onoare” solista Antonia Tătaru, de la Şcoala Gimnazială Poiana Stampei, şi Ansamblul „Plai bucovinean”, de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor. „Premiul de execelenţă” a fost atribuit următorilor: grădiniţa Dorna Arini, grupul „Şezătoarea” Dorna Arini, grupul de colindători din cls. pregătitoare şi cls. I Dorna Arini, grupul de colindători de la şcoala Cârlibaba, Ansamblul de datini şi obiceiuri şi Ana Maria Negrea – urător – de la şcoala Panaci, colindătorii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 (şi un premiu pentru autenticitatea textelor), grupul de colindători de la şcoala Poiana Stampei, Ansamblul de datini şi obiceiuri de la Coşna (şi un premiu pentru virtuozitatea dansului ţigănesc), colindătorii de la Neagra Şarului, taraful şi solista Cristina Dorofteiesei, de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, formaţia de jocuri populare de la Şcoala Profesională Câmpulung Moldovenesc (şi un premiu pentru autenticitatea costumelor), Liceul „Nicolae Nanu” din Broşteni, pentru autenticitatea costumelor. Au primit premiul I Jocul măştilor, de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor (clasele primare), Irozii de la Dorna Arin, grupul de colindători de la Câmpulung Moldovenesc, obiceiul „Cina de Crăciun” de la Cârlibaba, grupul de mascaţi de la Panaci, dansul caprelor de la Coşna. Cu premiul II au fost răsplătiţi colindătorii de la Ciocăneşti, formaţia de dansuri populare de la Broşteni, colindătorii din cls. pregătitoare şi cls. a II-a din Dorna Arini. Un premiu III s-a acordat grupului de urători din clasele primare de la Dorna Candrenilor. Toţi îndrumătorii au primit binemeritate „Diplome de omoare” şi trebuie să-i nominalizăm pentru modul în care înţeleg să-şi facă datoria de dascăli: Borgovan Maria, Andriescu Alina, Cozma Mihaela, Lateş Florin, Lateş Paraschiva, Cardaşim Gabriela, Borgovan Anamaria, Borşan Simona, Lungoci Andreea Amalia, Macovei Florica, Cristescu Carmen şi instrumentistul Cătălin Talpan de la Dorna Arini; Rus Ana şi Bighiu Florentina, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Vatra Dornei, Ţăran Crina Manuela, Arsene Viorica şi Badale Mihai Nicolae, de la Cârlibaba; Boiciuc Zamfirica şi Şipot Bogdan Ioan, de la Ciocăneşti; Verdeşescu Buzilă Mirela, Verdeşescu Buzilă Sandu, Negrea Bogdan, Didici Maria, Asăndulesei Monica şi Moraru Ileana, de la Panaci; Bondar Ileana Paula şi Candrea Lenuţa, de la Broşteni; Paicu Dorina, Maria Jescu şi Olguţa Georgescu, de la Poana Stampei; Arvinte Ofelia Mărioara de la Coşna; Negrea Bogdan, de la Neagra Şarului; Lostun Costel, Isopel Sânziana Paula, Obadă Ingeborg şi Năstase Loredana, de la Dorna Candrenilor; Juverdeanu Gabriela şi Niţescu Alina, de la Câmpulung Moldovenesc. În final, da, se poate ca în şcoala românească să se desfăşoare educaţie de calitate, în spiritul valorilor tradiţionale autentice. Tuturor, elevi, dascăli, părinţi, susţinători, le urăm Sărbători luminate şi un an mai bun! (PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI, preşedintele juriului)






























Comentarii