Un punct de vedere

De ce am fost şi suntem umiliţi?

De când scriu – şi scriu de mult –, nu mi-a tremurat condeiul în mână ca acum, când redactez acest articol. Îl scriu cu revoltă, cu ciudă şi durere, dar mai ales cu speranţa de a insufla cititorului dorinţa de a-şi redobândi demnitatea şi onoarea de român.

De fapt, de unde a început redactarea acestui articol?

De la lecturarea cărţii „Conversaţii cu Stalin” a lui Milovan Djilas!

Ce am aflat din lecturarea acestui remarcabil izvor istoric scris al contemporaneităţii noastre?…

Doi demnitari ai fostei URSS, recte Ilia Ehrenburg şi Vîşinski, spuneau despre noi, românii: „Ei nu aparţin unei naţiuni, ci unei profesii, aceea de hoţi!”.

Mi-a căzut cartea din mână şi am simţit că mi se urcă tot sângele în cap.

Am început să mă întreb: hoţia s-a născut în spaţiul locuit de români? Nicidecum! La noi însă este extrem de mediatizată de câţiva jurnalişti interesaţi contra cost de diabolizarea neamului nostru. În toate ţările se fură, se dă mită şi sunt oameni corupţi, însă la ei nu se bate monedă pe acest aspect. La noi însă hoţia este pe primul loc mediatizată. Amintiţi-vă de arestările efectuate de DNA cu tot tacâmul. Acele arestări au fost preluate de posturile de televiziune din alte ţări şi astfel biata noastră ţară a ajuns pe primul loc în Europa la această „îndeletnicire”.

Pe cine am jefuit noi, românii?

Am fost noi ca tătarii, turcii, ruşii, austriecii, ungurii, spaniolii, portughezii, francezii, englezii, germanii, olandezii şi, mai nou, nord-americanii? Sau la ei este OK, când ai subjugat şi jefuit alte neamuri, distrugându-le până şi identitatea istorică.

Cărui popor i-am pus noi, românii, pumnul în gură şi laţul în gât?

Niciunuia!

Ba mai mult, am fost furaţi şi umiliţi din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Neamul meu nu a avut liniştea necesară, nu a avut vecini în care să se încreadă, întotdeauna străinii au stat cu ochii aţintiţi şi cu ghearele scoase la bogăţiile noastre.

Orice realizare a neamului nostru a fost minimalizată şi persiflată. Amintiţi-vă de „Palatul Parlamentului”, „Canalul Dunăre-Marea Neagră”, „Metroul”, „Docurile uscate”, „Sistemul de irigaţii”, „Hidrocentralele” etc.

Şi ca totul să fie pe placul stăpânilor acestei lumi nebune, în care toate legile şi tratatele internaţionale sunt aruncate la lada de gunoi a istoriei, noi, românii, suntem şi astăzi numiţi în bancurile lor proaste „mamalijniki” (mămăligari proşti).

În anii de liceu aflam dintr-un manual de literatură că noi, românii, ne-am trage „din tâlharii de la Râm”. Ca şi cum Dacia, patria noastră străveche, ar fi fost un loc de deportare a celor mai declasate elemente din Imperiul Roman.

Spre 40 de ani aflam cu stupoare că într-o aşa-zisă „Istoria Transilvaniei”, apărută sub egida unei academii, că noi, românii, eram numiţi „valahi împuţiţi”, „câini de valahi” ce ne-am înmulţit „mâncând multă brânză şi lapte de oaie”. Ce tâmpenie!

Spre bătrâneţe, aflam din gura unui fost preşedinte al României că noi nu trăim într-un stat normal, ci în unul mafiot.

În cei 30 de ani absurzi ce au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989, neamul nostru a continuat să fie jignit şi umilit, asupra lui exercitându-se tot soiul de experienţe care ne-au întors cu 60 de ani în urmă. Nu s-a dorit de marile puteri ca în spaţiul carpato-dunăreano-pontic să existe o Românie bogată, prosperă, educată, civilizată şi cunoscută în lume pentru geniul creator al acestui neam. Şi astfel, patria mea, România, a fost transformată în şandramaua Uniunii Europene.

Prostul de mine am salutat democraţia, neştiind că ţara mea va deveni o colonie, o piaţă de desfacere pentru produsele Occidentului. Nu ştiam că ni se vor distruge industria, agricultura, transporturile, comerţul, relaţiile internaţionale, că ne vor fi terfelite istoria şi literatura, că ne vor fi persiflate marile personalităţi ale neamului. Nu am ştiut că peste patru milioane de români vor fi siliţi să emigreze în spaţiul comunitar, devenind noii sclavi ai lumii contemporane. Nu am ştiut că zeci de mii de mândre femei din neamul nostru, pentru a supravieţui în mirifica Uniune Europeană, au ales calea prostituţiei. Nu ştiam că sute de mii de copii în aceşti ani teribili vor creşte fără părinţi. Nu ştiam că satul românesc, acolo unde s-a născut veşnicia, este pe cale de dispariţie.

Şi astfel, România, patria mea ideală, a devenit o ţară întristată, care plânge şi agonizează. Cei 30 de ani trecuţi de la lovitura de stat din decembrie 1989 sunt anii risipirii noastre, anii înşelării tuturor speranţelor, anii îngropării viitorului copiilor şi nepoţilor noştri.

Sunt anii întristării acestui popor, ce de veacuri s-a statornicit pe munţi, pe văile acestea.

Mă întreb deseori:

De ce am fost şi suntem umiliţi, hăituiţi, furaţi, de ce ni s-a pus pumnul în gură şi laţul în gât?

„Din simpla pricină că suntem aici!”, conchidea inegalabila Leonida Lari, poeta întristatei Basarabii.

 Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: