Julieta lui Romeo este muzica…

Sub coroana Măriei Sale muntele Giumalău, precum sub Rarău stă Câmpulungul ori sub Călimani aşezările Dornei, de văzut şi de cercetat este Pojorâta, un sat de munte aparţinător „republicii ţărăneşti”, alături de încă altele paisprezece îngrămădite în Ocolul Câmpulungului, cum dă glas un uric din 1697. Ceremoniile de Crăciun şi de Anul nou, dar şi cele din viaţa comunităţii sunt aici deosebit de bine ilustrate. În contextul etnografiei septentrionale, nealterate şi perpetuate de vieţuitori ai vetrei, bătrâni şi tineri, se vede o determinare care vine nu dintr-o mândrie locală, ci dintr-o conştiinţă exemplară faţă de un trecut căruia nu trebuie să-i strivim matricea. Câteva nume din huma de-aici îndreptăţesc peste timp versurile Spiritului nostru tutelar: „Iar noi locului ne ţinem/ Cum am fost aşa rămânem”- Ne amintim de surorile Zinovia Ţimpău şi Maria Surpat, descoperite şi înregistrate de Constantin Brăiloiu, Tiberiu Alexandru şi Constantin Prichici. Lângă mesagerele amintite, o adevărată familie dedicată folclorului se constituie din împletirea a două spiţe: Flocea şi Grosu. Cel mai vechi, Gheorghe Flocea (1890-1973) a fost un fluieraş măiestru, comparat de săteni cu bădiţa Ilie Cazacu. A cântat într-un taraf lângă vioriştii N. Zlevoacă şi I. Flocea, acompaniaţi de cobzarul Şt. Porcinescu. Taraful a cântat la ocazii săteşti, dar şi în deplasare, la Cernăuţi în 1942, unde a fost montată după tot ritualul o nuntă ca la Pojorâta. Aici Gheorghe Flocea a fost acompaniat de cobza lui Spiridon Flocea. „Hora de la Pojorâta”, preluată de Gheorghe de la Ilie Cazacu, însoţită de versuri a fost preluată de Sofia Vicoveanca şi a devenit „Asta-i hora mare”. Calea deschisă de fluieraşul Gheorghe Flocea a fost urmată de către fiii săi Octavian, Darie, Dragoş şi Ion, meşteri de strune, povăţuiţi de lăutarii Milean şi Ujică, Dragoş ciupea corzile unui braci construit de Sidor Andronicescu.

Urmaşul lui Darie Flocea (n.1928), Marcel (n.1957), cântă la fluier şi braci, rostuindu-şi îndemânarea în taraful lui Făgel Proboteanu alcătuit din două viori, două acordeoane şi un fluier, formaţia fiind coordonată de maestrul George Sârbu. Succesorii, Andrei, Silviu-Darie şi Raluca Flocea torc mai departe firul cântecului moştenit de la generaţiile anterioare, ca şi Dumitru Flocea (n.1957), fiul lui Octavian, învăţător viorist, absolvent de liceu pedagogic la Braşov, talentat formator artistic cunoscut în satele din jur şi la evenimente de familie, ca dobaş hazos. Dumitru cântă şi în taraful lui Romică Flocea. Romeo Constantin Grosu (n. 1974), e astăzi axa vieţii folclorice a Câmpulungului Moldovenesc, dar şi un fin cunoscător al muzicii moderne, pasionat de chitară şi percuţie. Recunoscut pentru memoria sa prodigioasă şi flexibilitatea interpretării pe nu mai puţin de 15 instrumente, Romeo Grosu a absolvit Şcoala generală şi liceul la Câmpulung, a învăţat muzică cu profesorul Niţă Bârsă, talentul său nativ uimind Casa Pionierilor, pe lăutarii tarafului „Rapsozii Câmpulungului” şi, la debut, pe cântăreţii Flocea, rubedeniile sale. S-a remarcat de la vârsta de 12 ani şi număra doar 17 ani când s-a alăturat de profesorii câmpulungeni constituiţi în ansamblul „Intimgrup”. Suişul vertiginos al lui Romeo Grosu nu e reflectat doar de charisma sa nativă, ci şi de buna lui şcolire, virtuozul cu ascendenţi în Pojorâta fiind absolvent al cursurilor Academiei de Teatru, Arte Plastice şi Muzică din Chişinău (2005), o renumită şcoală din care au ieşit excelenţi instrumentişti, solişti şi artişti coregrafi, între care şi violoniştii noştri de la Straja, Mihai şi Doru Cotos. Romeo activează în Clubul Copiilor din Câmpulung, cântă cu ansamblul folcloric „Arcanul” din Fundu Moldovei, cu soliştii Costan Irimie şi Călin Brăteanu şi, desigur, în fruntea unei formaţii proprii. Optimist, bine dispus şi deschis, prietenos şi fericit de copiii săi Alexandru Mihai, absolvent de muzică la Iaşi, chitarist şi cantautor, membru în Ansamblul „Constantin Arvinte” şi de colaborator al Ansamblului „Teodor T. Burada” din Iaşi şi Teodora, interpretă la nai, cursantă a Colegiului „C. Porumbescu” din Suceava, stăruind să-şi găsească steaua proprie bântuind două drumuri siderale: Gheorghe Zamfir şi Gheorghe Iovu.

Ce rămâne după acest periplu printre generaţii pe serpentina muzicală Pojorâta – Câmpulung? O fericită uimire din care s-au înfruptat Voievidca, Brăiloiu şi Gusti, Posluşnicu, Sârbu şi Delion, Bucescu, Bârleanu şi Ciubotaru, descoperitori de comori, cărora li se alătură dr. Irina Zamfira Dănilă (v. Ghidul iubitorilor de folclor nr.9/2019, Suceava) o rarisimă cercetătoare căreia folcloristica bucovineană îi este îndatorată drept. Retoric mă întreb: dincolo de „suta” lipită de fruntea lăutarului, preţ pentru un cântec, cine cântăreşte şi cine plăteşte nenumăratele ore de studiu, răbdarea, extenuarea cântăreţilor, a instructorilor de învăţăcei, bulgărul de zile şi nopţi rostogolite până sunetele se aşază în armonie? E foarte simplu să strigi „Sus muzica!”, dar nu e pentru oricine suişul ei pe care se înlănţuie doar creste cu flori de colţ, dumbrăvi odihnitoare şi oglinzi de cristal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: