CAS Suceava dă undă verde includerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava în Programul naţional de boli cardiovasculare

CAS Suceava a avizat favorabil chestionarul de evaluare şi îndeplinire a criteriilor în vederea includerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava în Programul naţional de boli cardiovasculare pentru tratamentul gratuit al pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană (montare de stent la pacienţii cronici) şi a transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate o solicitare de includere a unităţii sanitare în acest program.

Potrivit Preşedintelui Director General al CAS Suceava, dr. Claudiu Cobuz, ca urmare a acestui demers, în Monitorul Oficial nr. 833/14.10.2019 a fost publicat Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 898 din 7 octombrie 2019 care prevede nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava în Programul naţional de boli cardiovasculare pentru tratamentul gratuit al pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană.

Astfel, CAS a înştiinţat Spitalul Judeţean Suceava referitor la aceste prevederi legale, urmând ca în momentul alocării bugetului să fie încheiat un act adiţional pentru furnizarea serviciilor medicale.

Potrivit sursei citate, CAS Suceava urmăreşte asigurarea accesului cetăţenilor din judeţ la servicii medicale care acoperă toată patologia, inclusiv cazurile complicate. Astfel, luna aceasta, CAS a suplimentat bugetul alocat Spitalului Judeţean Suceava cu suma de 282 mii lei.

Această sumă, acordată pentru prima dată, reprezintă complexitatea suplimentară a cazurilor tratate în secţia de terapie intensivă, unitatea sanitară îndeplinind criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru a obţine acest buget suplimentar. În calitate de administrator al bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, CAS Suceava face toate demersurile pentru ca asiguraţii judeţului Suceava să beneficieze de servicii medicale performante şi de o bună calitate, mai arată comunicatul CAS Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: