Umbra şevaletului. Radu Bercea – 80

„Istoria ne învaţă că oamenii nu a învăţat nimic din istorie”, scria Bernard Shaw. Istoria, vedem noi, e, în cele din urmă, o praştie care ne aruncă unde vrea. Astfel i-a aruncat pe unii peste gardul neamurilor străine, în pustietăţi caniculare sau îngheţate, în colonii predestinate exterminării, în ocne şi grote danteşti. Radu Bercea (n.29.08.1939) este unul dintre aceşti „aleşi”, aruncat de Istorie din Cuciurul Mare – loc de veche obârşie, atestat într-un document medieval din 1422 în Humorul celebrului „Tetraevangheliar” din 1473, topos binecunoscut prin ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, îmbrăcată cu frescă de către zugravul Toma din Suceava. La numai 20 de ani, când era ucenic la Şcoala de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi, Radu Bercea a avut o primă confruntare cu tentaculele Istoriei – a fost arestat politic, învinovăţit de uneltire împotriva ordinii sociale. Obligat să-şi întrerupă studiile, a primit o sentinţă devastatoare: 20 de ani de muncă silnică! Începea „universitatea” Întunericului, temeinic securizată de gratii, cu dascăli doctori în teroare, exerciţiile de post negru – foame şi sete, ritualul christic concentraţionar în care tenebrele lucrau spornic la ştergerea chipului lui Dumnezeu din om, la umilirea armoniei anatomice şi debusolare, la ateizare şi dezumanizare până la micimea viermănoasă a subteranei, cum avea să perceapă cutremurat Dostoievski. Această perioadă a fost şcoala cea mai înaltă din toţi anii însumaţi în biografia acestui artist exemplar. Universul arghegrendor „Florilor de mucegai” ori al „florilor răului” baudelairene, ilustrat atât de tulburător de Radu Gyr, Costache Olăreanu, Vasile Voiculescu, Mihai Lăcătuş, Gh. Calciu ori de poeţii bucovineni Dumitru Oniga şi Vasile Pânzaru – doar câţiva dintr-un interminabil şir de robi – l-a transfigurat pe Radu Bercea, l-a făcut să înţeleagă deplin diferenţa dintre sacru şi profan, dintre canalie şi mucenic, dintre înger şi drac. Această experienţă – nebănuită niciodată – i-a potenţat înzestrarea, a fost fertilă la nivelul imaginaţiei şi creaţiei – memoria lui a devenit o rolă de film cu umbre bolnave, cu personaje abisale, prăbuşite psihiatric, îndobitocite, de negăsit în niciun atlas dedicat speciilor primitive. Memoria lui Radu Bercea este soclul Operei lui. Un fel de galerie cu schimonoseli, cu monştri, cu actori de sârmă fără duh. În ilustraţia grafică românească nicăieri nu sunt mai pregnante contrastele dintre victime şi călăi decât la acest autor.

„Portretele” din această zonă pot concura doar cu scenele din martirologiul pictorilor noştri de mănăstiri, amintindu-ne, totodată, de înfricoşătoare pânze semnate de Caravaggio, Grüenwald, Goya, Bosch ori de câteva din ultimele tablouri ale lui Corneliu Baba. Dovezile în această privinţă sunt în lucrările reunite sub titluri simbolice: „Memoria retinei gulagului românesc”, „Deportaţii”, „Mărturii din infern”, cunoscute în ţară şi premiate în Franţa, Brazilia, Ucraina, Letonia, Cehia, Germania şi Ungaria. Artistul este deopotrivă pictor, grafician şi caricaturist, un bun ilustrator de carte, un virtuoz realizator de artă, abil folosind tehnici variate, moderne, uneori chiar năstruşnice/ imprevizibile, Bercea este un perpetuum mobile, un muncitor care stăpâneşte ingineria forajelor, munca îi însoţeşte talentul precum inelul saturnic planeta misterioasă. În Radu Bercea coexistă fericit două jumătăţi de simţire existenţială, transparenţa diafană a făpturii sensibile până la destrămarea acesteia în adoraţie, parfum şi cântec. Cine îi vede pastelurile, acuarelele tremurătoare, culorile calde, serafice nu-i poate bănui mâna că a stat vreodată în niturile cătuşei, că pictorul a fost înregimentat între puşcăriaşi. E în acest om atâta bun-simţ şi fineţe, încât înaintea-i ţi se îmbujorează obrajii de parcă ai fi vinovat.

Îl ştiu de mulţi ani pe Radu Bercea. De demult este în iconostasul inimii mele, alături de un alt humorean de mare atitudine morală şi de uriaşă cuprindere culturală, etnologul Mihai Camilar. La Humor, în spaţiul unic al Muzeului Etnografic, cândva păstorit cu vocaţie sacerdotală de către Camilar, în decembrie 2016, am lansat volumul „Stup în delir” tălmăcit de Al. Ovidiu Vintilă. Anunţând că urmează să vernisez şi o expoziţie de grafică prezentată de C. Ungureanu-Box, Radu Bercea m-a întâmpinat cu un gest de neuitat: şi-a scos propriile lucrări expuse până în acea zi, mi-a aşezat lucrările în ramele lui şi mi-a asigurat un aranjament tehnic echilibrat pe simeze. Când am sosit la vernisaj am avut impresia că particip la ceremonia altui expozant! Câţi artişti sunt dispuşi să renunţe la întâietate? Apoi ziua a fost îmbrăcată în mătăsurile sonore ale grupului „Perpetuum Folk” coordonat de talentata profesoară Alina Tiriuc. Cuvintele amfitrionului muzeal au evidenţiat manifestarea „Dialogul artelor” ca pe un eveniment rarisim pe agenda sărbătorilor spiritului.

Radu Bercea sărbătoreşte azi un pod invincibil arcuit între Cuciurul Mare şi Gura Humorului – 80 de ani! Fie-i cinstită vârsta şi creaţia, precum merită un veritabil senior care, vrea ori nu vrea, este un model vrednic de urmat de slujitorii Artei şi de aşezat în Galeria de Onoare a Bucovinei. Omagiul sărbătoritului vine şi dinspre Centrul Cultural „Bucovina” prin vocile întrunite ale reprezentanţilor Călin Brăteanu, Ion Drăguşanul, Casian Balabasciuc şi Lucian Căluşeriu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: