Ţi-aminteşti, dragul meu? Ţi-am promis că-ţi voi mai povesti prin câte am mai trecut de când tu ai plecat şi m-ai lăsat singură, aşa că, iată, mă ţin de cuvânt.
În luna ianuarie factura de la E.ON Gaz a fost de 412 lei şi am achitat-o imediat, pentru că mie îmi place să fiu la zi cu plata tuturor facturilor. Ei bine, în luna februarie nu am mai primit factură, în schimb am primit la începutul lunii martie şi era în valoare de 949,05 lei…! Am înmărmurit! Cum aşa? Din ianuarie, de la plecarea ta, am închis caloriferele de la cele trei camere dinspre stradă, conştientă că trebuie să fac economie, cu toate acestea, poftim! 949 de lei! Niciodată noi nu am avut de plătit o factură cu o sumă atât de mare. După cum mă ştii, imediat am pus mâna pe telefon şi am sunt acolo „sus”, la numărul pentru Relaţii cu clienţii, adică 0800800900. Când, în sfârşit, mi-a răspuns o operatoare, aceasta m-a expediat urgent, spunându-mi că aceasta este situaţia. Am sunat din nou. De data aceasta cea care mi-a răspuns a fost mai îngăduitoare, mi-a recomandat să-mi testez contorul pentru gaz închizând toate consumatoarele, adică centrala termică şi aragazul. Am făcut şi lucrul acesta. Contorul nu mai mişca decât încet roţita de la cea mai mică cifră. Măi să fie! Mă gândeam, mă socoteam: iarna fusese blândă şi uşoară, chiar foarte uşoară. Nu simţisem zăpada scârţâind sub tălpi, deci nu fuseseră geruri şi nici viscole; şi atunci!?
Nu am stat pe gânduri, ci am plătit, înghiţind un nod. Dar nu s-a terminat aici. Nu.
După două zile au venit cei de la controlul instalaţiei de gaz; trei bărbaţi cu trei serviete. Dintr-una a ieşit la iveală un fel de laptop sau tabletă, nu ştiu sigur, iar posesorul s-a instalat la masă şi a început să învârtă o manivelă, apoi de undeva, dintr-o fantă, a apărut o fâşie de hârtie care se tot lungea, până când a ajuns pe duşumea unde se plia singură. Cred că ajunsese de vreo trei metri, pentru că cel care o ajutase să se lungească aşa a adunat-o şi a capsat-o în mai multe puncte.
În timpul acesta, unul dintre cei trei, vorbind într-una, s-a dus la centrală şi a împuns-o cu un fel de pix sau şurubelniţă, nu ştiu sigur, apoi a făcut acelaşi lucru şi la aragaz. Cel din urmă întinsese pe masă o mulţime de hârţoage şi le tot plimba încolo şi-ncoace.
La sfârşit, cel cu tabletă-laptop, ce o fi fost ea, mi-a spus să mă apropii şi să pun degetul… Crezând că ne-am întors la vremea analfabetismului, când în loc de semnătură se punea degetul, am întins degetul mare. „ Nu, doamnă! Puneţi un deget pe ecran!” „Care deget?” „Pe care vreţi!”. Întind arătătorul spre ecran, dar unghia mi-o ia înainte. „Nu aşa, doamnă!” „Dar cum? Ce trebuie să fac?” „Să daţi o semnătură aici, pe ecran!” „Şi de ce nu mi-aţi spus aşa de la început?”. În sfârşit, am mâzgâlit ceva cu degetul, ceva ce aducea a semnătură. Asta au vrut, asta au căpătat!
După ce mi-au înmânat cearşaful acela lung, împăturit şi capsat, s-au ridicat să plece spunându-mi să merg să achit factura de 180 lei pe care mi-au eliberat-o ei. Doamne, alţi bani, altă distracţie! Ce să fac? Noroc cu banii din ajutorul pentru înmormântarea ta, primiţi de la CAR Pensionari.
Când am mers pentru a achita acea sumă, doamna casieră m-a întrebat de ce plătesc eu atât de mult, pentru că toţi ceilalţi dinaintea mea au plătit suma de 120 de lei. Ce puteam să-i răspund? Probabil „m-au văzut” mai bogată.
Dar cu asta tot nu s-a încheiat tărăşenia.
În ziua de 20 martie, când se împlineau două luni de la plecarea ta, pe la ora 10 telefonul a sunat, iar persoana de la capătul firului s-a prezentat a fi domnul care face verificarea centralei şi m-a întrebat când să se prezinte pentru lucrul acesta. În disperare, obosită de atâta hărţuială, nedându-mi seama ce se petrece de fapt, i-am răspuns clar şi răspicat: „Niciodată!”. Surprins de reacţia mea, domnul, pe care de altfel noi îl cunoşteam, a încercat să spună ceva. Revenindu-mi imediat, i-am cerut scuze, explicându-i în ce stare mă aflam. Domnul mi-a înţeles situaţia şi s-a oferit să revină la o altă dată.
Dar ca fericirea să-mi fie deplină, la sfârşitul lunii, mi-a mai venit o factură cu suma de 490 de lei! Doamne, oare am încălzit Primăria? Mi s-a făcut negru înaintea ochilor. Până la urmă mi-am impus să iau lucrurile aşa cum sunt, pentru că altfel risc să o iau razna.
În final, am adunat chitanţele din aceeaşi perioadă a anului 2018 şi pe cele ale anului acesta, 2019, am făcut totalul pentru fiecare an, apoi am scăzut suma achitată anul trecut din suma achitată anul acesta şi mi-a ieşit o diferenţă de: 963,36 lei
Păstrez în plic toate chitanţele pentru aceste sume dar… ce pot să fac?
Oricât am sucit şi răsucit situaţia pe toate părţile, nu am reuşit să înţeleg de ce am plătit atât de mult pentru încălzirea pe anul acesta. Dar când mă gândesc că vine toamna, apoi iarna, mă îngrozesc, pentru că acum, în plină vară, am achitat facturi de 120 lei şi 98 lei, iar eu gătesc pe aragazul electric, afară, în chioşc.
Dar îţi promit din nou, dragul meu, că îţi voi mai scrie şi despre altele din viaţa mea de după plecarea ta.
Dormi în pace, dragul meu… (C. M. UDIŞTEANU)
Comentarii