M-am născut în satul Dănila, com. Dărmăneşti, şi provin dintr-o familie de etnie germană, ceea ce de-a lungul vieţii mi-a adus nenumărate necazuri.
În 1945, după război, a fost prigoana etniei noastre. Toţi germanii am devenit vulnerabili atunci şi oricine voia să te nimicească era destul să vorbească. Aşa am fost scoşi din proprietatea noastră, când bunicii actualei mele vecine i s-a părut că locul nostru i se cuvine. Noi am rămas doar cu o parte din teren primită de bunicul meu, ca dar de nuntă, în 1903. Să spunem că asta este istoria pe care, dacă n-am uitat-o, nu mai putem face nimic s-o reparăm. Doar că istoria se repetă.
La data de 5 august 2015 am depus o sesizare la Primăria Comunei Dărmăneşti, înregistrată sub nr. 4848, în care am reclamat prelungirea spre spate a casei vecinei mele pe o lungime de 6 metri liniari, spre proprietatea mea. Ea a lăsat o distanţă de doar 20 cm până la gardul meu (ceea ce încalcă art. 612 CC – Proprietatea privată) astfel că atunci când plouă abundent sau se topesc zăpezile apa se revarsă în curtea mea.
Pentru obţinerea autorizaţiei de mansardare, de către vecina mea, era necesară intabularea care s-a executat în data de 17 noiembrie 2015. Sesizarea mea fusese depusă pe 5 august, acelaşi an, iar Primăria Dărmăneşti avea obligaţia de a sesiza Oficiul de Cadastru pentru aplicarea Ordinului 700/2014, privind procesul-verbal de vecinătate care necesita semnătura vecinilor din cele patru puncte cardinale. Prin neobţinerea semnăturii mele nu se putea face intabularea; dar s-a făcut, ceea ce a generat prima greşeală a primăriei.
Pentru mansardarea casei sale, vecina mea, T.M. Lăcrămioara, a depus la primărie, în data de 4 februarie 2016, o cerere pentru obţinerea autorizaţiei de construire, înregistrată cu nr. 682. Procedura de obţinere a autorizaţiei necesită unele anexe, printre care o fişă tehnică din care să reiasă următoarele: calcularea înălţimii mansardei, determinarea rezistenţei pereţilor precum şi conul de umbră generat de construcţie, potrivit Ordinului 839/2009, art.27. Pentru acest con de umbră era din nou nevoie de semnătura mea, care din nou nu a fost obţinută, ceea ce a generat a doua greşeală a primăriei.
La data de 28 ianuarie 2016 s-a deplasat în satul Dănila o comisie a Consiliului Judeţean Suceava, care a verificat cele sesizate, iar prin adresa 35029/18 februarie 2016 a solicitat soluţionarea situaţiei. Primăria însă nu a luat nicio măsură, ceea ce înseamnă o a treia greşeală.
Atât în 2016, cât şi în 2017 am depus la Prefectura Suceava înscrisuri înregistrate sub nr. 758 şi 798, ce au fost repartizare Corpului de control al instituţiei. În loc să verifice actele necesare în vederea soluţionării cazului, aceasta şi-a însuşit punctul de vedere al Primăriei Dărmăneşti, respectiv a dlui Voroniuc G., şef serviciu urbanism al instituţiei, lucru care m-a obligat ca prin această scrisoare să apelez la opinia publică.
Pe data de 28 martie 2019 am depus la Primăria Dărmăneşti solicitarea de a mă adresa Consiliului Local şi de a-mi susţine punctul de vedere în legătură cu problemele mele, dar nu am fost invitată nici până astăzi să fac acest lucru.
Mai mult, pe 3 iulie a.c., când am fost programată în audienţă la domnul primar Dănuţ Chidoneţ, acesta a plecat din instituţie, deşi secretara îl anunţase de prezenţa mea, o atitudine pe care nu o pot califica.
Pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare, respectiv Legea 50/1991, Cod civil – Proprietatea Privată, art. 612, Ordinul 700/2014, Ordinul 839/2009, art. 27 – acordul vecinilor, precum şi Ordinul 119/2014, se fac vinovaţi atât primarul comunei Dărmăneşti cât şi şeful Serviciului Urbanism, dar şi Corpul de control al Prefecturii Suceava şi dl Hopulele A., inginer de cadastru.
De ce nu sunt respectate legile ţării noastre? De ce, atunci când este vorba de situaţii corecte şi legale, sunt favorizaţi cei care le încalcă, în defavoarea celor care solicită ca acestea să fie respectate?
Era destul ca la efectuarea intabulării proprietăţii vecinei mele Primăria Dărmăneşti să fi solicitat procesul-verbal de vecinătate şi pentru că acolo nu exista semnătura mea să remedieze situaţia. Mai târziu, m-ar fi ajutat şi ca membrii Corpului de Control al Prefecturii să-şi fi făcut datoria şi să fi verificat inexistenţa semnăturii mele şi a altor documente.
Aşa cum reiese din cele relatate mai sus, din 1945 până în 2019, lucrurile au rămas la fel pentru familia mea. Prigoana de după război şi supărările au provocat accidentul vascular al bunicii mele şi infarctul mamei.
Aceeaşi prigoană şi aceeaşi neomenie le trăiesc şi eu, iar singura „armă” ce mi-a rămas ca să lupt împotriva lor a rămas acest apel public către instituţiile abilitate să verifice respectarea legii.
ANA DOLOGA
Comentarii