Un punct de vedere

Învăţături de bază pentru orice roman

Democraţia înfăptuită până acum în România, după Revoluţia din Decembrie 1989, înseamnă şi alegeri democrate de la preşedintele asociaţiei de locatari, scara D, şi până la preşedintele României. Mai înseamnă şi mai multe partide politice, mai multe ONG-uri şi asociaţii, mulţi consilieri locali şi judeţeni, la noi şi mulţi deputaţi şi senatori, ceea ce conduce pe orice cetăţean la constatarea că democraţia este prea scumpă la noi. Sunt şi concetăţeni care spun că, în comparaţie cu regimul comunist, efortul de a susţine democraţia, fie şi în condiţiile de la noi, este unul oportun şi folositor.

La noi însă s-au creat şi anumite condiţii care înseamnă că un partid este la guvernare şi altul la preşedinţie, aşa cum s-a întâmplat în actuala legislatură. PSD-ALDE sunt partidele aflate la guvernare, la Palatul Victoria şi PNL, prin susţinerea preşedintelui Klaus Werner Iohannis, se află la Cotroceni. Potrivit Constituţiei, preşedintele României este o personalitate aleasă în fruntea ţării, având rolul de mediator care menţine echilibru între forţele politice, între instituţiile locale şi centrale, între guvernare şi societatea civilă. La noi, având un preşedinte care a cerut să fie susţinut de PNL, ne-am obişnuit cu ideea ca preşedintele României să fie liberal, iar guvernarea social-democrată. Este, în opinia noastră, cea mai gravă dintre formele de obişnuinţă politică din România. Astăzi, la noi, cele mai complicate şi grele probleme le creează adversităţile, duşmăniile, acuzaţiile şi chiar conflictele dintre PNL-USR-PMP şi PSD-ALDE şi de care „beneficiază” direct sau indirect orice român.

În locul concentrării autorităţilor administrative asupra problemelor infrastructurii, comunicaţiilor, transporturilor şi creşterii prosperităţii în comunităţile locale, acestea se ocupă de probleme recomandate de domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis precum Congresul PSD care „discreditează” viaţa politică ori „România este formată din români şi PSD-işti”.

Dar despre tăierile masive din pădurile Ţării, despre vânzarea terenurilor agricole şi silvice la străini şi despre adopţiile internaţionale de copii începute la Sibiu nu vorbeşte nimeni. Tăierile de arbori din păduri, distrugerea fondului forestier şi urmările atât de grave de astăzi sunt lăsate să se desfăşoare nestânjenit. Prea mari afaceri s-au instalat în domeniul fondului silvic, prea multe instituţii şi prea mulţi lideri politici şi economici sunt beneficiarii acestor mari distrugeri şi, ca urmare, apar doar comentarii ascunse, fără ecou şi putere de a provoca măsuri ale autorităţilor.

S-ar cuveni ca domnul preşedinte, care are păreri, constatări şi cerinţe în toate domeniile, să spună ceva şi despre adopţiile de felul Sorinei de la Baia de Aramă. Zile în şir pe posturile de radio şi televiziune oameni autorizaţi şi oameni care au menirea să apere drepturilor omului comentează aceste situaţii îngrijorătoare pentru orice român; numai Preşedintele României încă nu a spus nicio vorbă despre această realitate.

Astfel de probleme ar trebui să fie aduse în plan public, dezbătute, spre a fi adoptate reglementări în Parlamentul României, coordonat în prezent de lideri ai coaliţiei de la guvernare PSD-ALDE. Oare câţi silvicultori, ingineri agronomi şi medici veterinari sau jurişti sunt senatori şi deputaţi? Nimeni nu are curajul, capacitatea sau interesul de a soluţiona în favoarea poporului român a problemelor complexe ale fondului forestier, ale dreptului de proprietate asupra pământului Ţării şi a problemelor demografice, de adopţie, educaţie şi viitorul poporului român în actualul context european. Cercetătorul Vasile Gheţău, un mare om de ştiinţă în domeniul demografiei, născut şi cu studii generale şi liceale la Rădăuţi, vorbeşte de „drama noastră demografică”. Problemele demografice şi cele care privesc educaţia şi sănătatea sunt fundamentale pentru orice român şi trebuie să fie în centrul tuturor preocupărilor statului român.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: