Aşa cum unii politicieni se plâng, iar alţii se laudă, minorităţile şi-au câştigat în România o serie de drepturi colective, lucru de invidiat chiar şi pentru democraţii mai consolidate. Şi, totuşi, drepturile minorităţilor câştigate se referă, oare, la toate minorităţile sau doar la minoritatea dominantă politic? Este, desigur, o întrebare retorică, căci cel ce controlează nivelul politic este firesc să-şi urmărească propria agendă şi să o promoveze ca prioritară. În acest context, maghiarii nu sunt de condamnat; au făcut exact ce era necesar electoratului lor. Dar rromii? Rromii (dar şi alte minorităţi) nu invocă o serie de drepturi de care ar putea să beneficieze, cum ar fi folosirea limbii materne în instituţiile publice, plăcuţele bilingve etc. şi nu au forţa politică să solicite imperativ ceea ce ar trebui să reducă clivajele sociale faţă de restul populaţiei ori anumite drepturi culturale. Identificaţi generic drept bulibaşi – indiferent de statutul lor în relaţia cu comunităţile –, rromii care s-au perindat prin politică au negociat voturile rromilor, uneori chiar fără să le controleze, doar pentru a se pune bine cu un politician sau altul (care oricum îi privea cu dispreţ), ştiind că săvârşeau o faptă imorală (iniţial) şi, mai apoi, ilegală. Hai la votuuuri, băieţi, hai la votuuuuuuri! Un leu, o mână mareeeee! Şi poate o să vă surprindă, dar aici nu vorbesc neapărat despre Partida Romilor, aşa cum aţi putea greşit să credeţi, ci despre tot soiul de lideri ai puzderiei de uniuni, alianţe, prosperităţi, tradiţii, bulibăşeli, staboruri, darabarelişti etc. Poate nu-i necesar să dau exemple, dar, de dragul ilustraţiei, primul nume ce-mi vine în minte este Bercea, Bercea Mondialu. Alianţele sale politice, de cumetrie şi încuscrire, conflictul cu naşu’ sunt doar manifestările vizibile ale unui complex păienjeniş de afaceri invizibile. Simbolic, Bercea a scos la vânzare singura resursă disponibilă – capitalul uman şi voturile rromilor – în folosul unor politicieni locali, judeţeni şi… ulterior, ce să vezi?, a jucat în politica mare. Doar că el n-avea ambiţii politice, nu-şi dorea funcţii, ci doar protecţie. Replicaţi-l pe Bercea în câteva sute de vătafi – unii mai mici, alţii mai mari – ai comunităţilor de rromi şi veţi putea înţelege de ce rromii nu reuşesc să iasă din groapa istoriei. Şi, aici, o nouă provocare, mă întreb ca-n povestea ou – găină, ce trebuie să se modernizeze prima dată, comunitatea sau leadershipul? (Va urma)
LUCIAN DIMITRIU
Comentarii