La Fundu Moldovei

Prima ediţie a Zilelor Medicale Câmpulungene

> Evenimentul reuneşte aproape două sute de cadre universitare, medici, farmacişti, dentişti sau asistenţi medicali

Aproape 200 de medici, farmacişti, medici dentişti, asistenţi medicali, dar şi cadre universitare de la universităţile de medicină şi farmacie din Iaşi şi Cluj-Napoca vor participa la prima ediţie a Zilelor Medicale Câmpulungene, care se vor desfăşura în perioada 6-7 iunie, în comuna Fundu Moldovei.

Managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Cătălin Săndulescu, a declarat că manifestarea ştiinţifică este organizată de Asociaţia EHO România, sub patronajul Colegiului Medicilor din România – filiala Suceava, Colegiului Farmaciştilor, Colegiului Medicilor Dentişti, OAMGMAMR, în parteneriat cu Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, cu Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc şi Dorna Medical.

Cătălin Săndulescu a spus că preşedintele manifestării ştiinţifice este medicul Gavril Mihali, iar din comitetul de organizare fac parte medicii Adrian Cosinschi, Petronela Paziuc, Paula Codreanu, Adrian Lebădă, asistenţii medicali Maria Cozma şi Cornel Sava, precum şi reprezentanţii Dorna Medical Tatiana Ciuntu şi Aurica Stan.

El a subliniat că această conferinţă se va desfăşura pe secţiuni, în cadrul cărora vor conferenţia cadre didactice universitare de la UMF Iaşi şi UMF Cluj-Napoca, amintindu-i pe prof. univ. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatovenerologie din cadrul UMF „Gr.T. Popa” Iaşi, prof. univ.dr. Monica Hăncianu, prorector al UMF „Gr.T. Popa” Iaşi, prof. univ.dr. Antoniu Petriş, medic primar cardiolog de la Spitalul universitar „Sfântul Spiridon” Iaşi, prof. univ. dr. Diana Cimpoieşu, medic-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar „Sfântul Spiridon” Iaşi şi coordonator SMURD Iaşi, dr. Antoniu Petriş, medic primar cardiolog în cadrul Spitalului universitar „Sf. Spiridon” Iaşi, şef de lucrări, doctor în ştiinţe medicale, Dana Turliuc, medic primar neurochirugie, prof. univ. dr. Şerban Turliuc, medic primar psihiatru, din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi şi de la UMF „Gr.T. Popa” Iaşi, asistent universitar Mihai Suciu, medic primar urolog, de la UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc a precizat că vor mai prezenta lucrări şi medici ai instituţiilor partenere ale evenimentului.

Manifestarea se va desfăşura la Casa Baciu din Fundu Moldovei şi este creditată ca formă de educaţie medicală continuă de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi OAMGMAMR. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: