Dolhasca şi Moara Nica

Incendii provocate de trăsnetele furtunii de marţi

Trăsnetele înregistrate în timpul furtunii abătute deasupra judeţului Suceava marţi, în jurul orelor prânzului, au provocat şi două incendii în gospodării particulare situate pe raza localităţilor Dolhasca şi Moara Nica.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în oraşul Dolhasca. La sosirea echipajului, ardea acoperişul unui adăpost de animale construit din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, fără pericol de propagare a flăcărilor.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moara, au fost solicitaţi să intervină în satul Moara Nica, comuna Moara. Aceştia s-au deplasat cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardea generalizat un corp de anexe, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie. După aproape 4 ore de luptă cu flăcările, pârjolul a fost lichidat, dar nu înainte de a transforma în scrum un depozit de furaje, adăpostul de animale şi o anexă din lemn, construcţii corp comun, pe o suprafaţă totală de aproximativ 190 mp. Au mai ars şi circa 20 tone de fân, o tonă de porumb, 20 metri cubi lemn de foc, 300 kg de furaje şi alte bunuri din gospodărie.

Din fericire, în ambele cazuri, nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI