Evenimente culturale la sediul Ordinului Arhitecţilor – fosta Uzină de Apă

Recent, la fosta Uzină de Apă din Suceava – sediul organizaţiilor breslei locale a arhitecţilor – a avut loc o serie de evenimente şi manifestări profesional-culturale de interes pentru comunitate. Astfel, marţi 14 mai a.c., s-a inaugurat în sălile de expoziţie ale fostei Uzine de Apă festivalul de artă contemporană „Zidul de Hârtie”, manifestare interdisciplinară cu caracter internaţional, implicând o interferenţă între manifestări literale şi exprimări specifice artei vizuale. Anterior, la începutul lunii mai, la Borsec, s-a desfăşurat o tabără de creaţie la care au participat pictori, graficieni, poeţi din Coreea de Sud, Statele Unite, Germania, Rusia, Anglia, Republica Moldova, România. O serie de lucrări realizate acolo au fost expuse pe simezele spaţiilor din Uzina de Apă. Vernisajul a fost susţinut de arh. Ion Andriu, preşedintele Filialei Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România, de dna Bo Suk Lee, artist vizual şi preşedinte al International Creative Atists Association şi al World Culture Artists Association, organizaţii cu membri din peste 90 de ţări, precum şi de arh. Constantin Gorcea, membru al Senatului Uniunii Arhitecţilor din România, bun cunoscător al arhitecturii şi artei coreene. Ulterior, artişti din Statele Unite, Anglia, Rusia şi Germania şi-au prezentat mesajul şi crezul artistic, având ca numitor comun dorinţa de remodelare a formelor de exprimare şi limbajul artelor vizuale adaptat dinamicii secolului XXI. Dl Florin Dan Prodan, curatorul rezidenţei artistice internaţionale Borsec, poet şi activist cultural inovator, a devoalat preocupările grupului literar-artistic „Zidul de Hârtie”, în domeniul interdependenţei limbajului artistic al artelor vizuale şi literaturii.

De menţionat că, anterior, în locaţia amintită, au avut loc şi alte manifestări interesante, precum vizita unui grup de arhitecţi, istorici şi oameni de cultură din Franţa, manifestând un interes deosebit pentru bisericile medievale ale Sucevei, pentru Cetatea de Scaun a domnitorului Ştefan cel Mare dar şi pentru reamenajarea contemporană a Muzeului de Istorie şi a fostei Uzine de Apă a Sucevei. Din acest grup a făcut parte şi dl Bernard Fonquernie, arhitect, istoric licenţiat in istoria artei, personalitate remarcabilă, adevărat savant, fost inspector al monumentelor istorice din Franţa, care a făcut o interesantă expunere a istoriei şi conservării celebrei catedrale Notre-Dame. Delegaţia elveţiană, condusă de dl ambasador Arthur Mattli, care a vizitat Suceava, însoţit de reprezentanţi ai Ministerului DRAPFE în frunte cu dna ministru secretar de stat Sirma Caraman şi de dl primar Ion Lungu, a onorat cu prezenţa şi interesul lor sediul local al breslei arhitecţilor, prilej cu care a avut loc un util şi fructuos dialog.

În perioada imediat următoare, locaţia menţionată va găzdui şi alte evenimente culturale de interes, precum acţiuni ale Festivalului „Zilele Teatrului Matei Vişniec 2019”, piesa „Teatru vag” se va juca aici în perioada 17 – 20 mai. „Zilele elevului Arhitect” este un eveniment prevăzut pentru luni, 27 mai, începând cu ora 16. Un public larg este invitat şi aşteptat să participe la aceste manifestări. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: