Poeta Carmen Veronica Steiciuc, o carte nouă

Carmen Veronica Steiciuc răspunde aşteptării celor care îi iubesc poezia cu o carte nouă, invitându-i pe „Iahtul cu prieteni imaginari”, o plachetă elegantă (coperta: Nicolae Longin), apărută la prestigioasa, selectiva editură „Tracus Arte” din Bucureşti, promotoare recunoscută a literaturii române actuale de calitate.

Deşi multiplele responsabilităţi de director general al Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, de preşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi de director al revistei „Bucovina literară” nu-i prea lasă timpul atât de special pentru distilările, alchimiile sufleteşti cerute de poezie, Carmen Veronica Steiciuc a izbutit totuşi să-şi revadă şi să-şi definitiveze în spaţiul prielnic artiştilor de la Vama (în pensiunea ea însăşi cu un nume încărcat de lirism, „Mugur de fluier”) poemele scrise în urmă cu un lustru în perioada rezidenţei de la Château de Napoule – Franţa, petrecute sub auspiciile fundaţiei americane cu acelaşi nume. De altminteri, istoriei acestui spaţiu şi răstimpului rezidenţei, esenţiale pentru zămislirea cărţii, autoarea le consacră un poem altfel, „optzeci şi unu // povestea din spatele poveştii. O paranteză din lumea reală”.

Dedicată „celor care mi-au conturat devenirea prin visele lor”, cartea a avut parte de un prim cititor de elită, strălucitul critic Mircea Martin, care îşi sintetizează impresiile de lectură pe coperta a IV-a: „…Dincolo de evocări şi descrieri, ceea ce se întâmplă mai semnificativ în cuprinsul acestui volum este o dramă a solitudinii şi o nostalgie a intimităţii. Poemele cele mai reuşite aici trebuie căutate în curajul şi iscusinţa de a da sentimentelor o expresie directă şi simplă: «în somn braţele mele definesc forma trupului tău». Sau: «să deschid ochii / să te găsesc aici, lângă mine, dormind, / cam asta ar fi esenţa vieţii”. Către acest tip de poezie vreau să sper că se va îndrepta Carmen Veronica Steiciuc”.

Perfect conştientă de creşterea exigenţelor pe care le determină timpul care trece faţă de un autor, dar şi de amplificarea interesului pentru scrisul său prin schimbările survenite în viaţa sa, Carmen Veronica Steiciuc a căutat să aducă pe scena noii sale cărţi tot ce e mai bun: critic literar, editură şi, desigur, poezie. Scrise acum cinci ani, dar, credem, niciodată lăsate să se maturizeze în solitudine, la distanţă, purtate cumva mereu cu ea, recitite, rerostite şi rescrise întâi în gând şi apoi definitivate pe hârtie, poeziile din „iahtul cu prieteni imaginari” valorifică grăitor talentul cu care este înzestrată Carmen Veronica Steiciuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: