Rodul ascultării, aşa s-ar putea numi, într-o simplă sintagmă, apariţia acestei cărţi – Poeziile Măicuţei, Editura Muşatinii, 2019 – lansată la Sfânta Mănăstire Voroneţ în Duminica Floriilor.
A ascultării, întâi ca auzire cu mintea şi sufletul a celor rostite cu har şi adâncă trăire de către Măicuţa noastră Proinstareţă, Stavrofora Irina Pântescu. Dar şi ca rod al ascultării, ca îndeplinire a unui sfat pe care Înaltpreasfinţitul Pimen l-a dat Stavroforei Gabriela Platon de când Măicuţa rosteşte, în împrejurări cinstite, versuri ziditoare de suflet.
Deschisă cu un cuvânt îmbelşugat de învăţăminte pe care Înaltpreasfinţitul Pimen le-a scris drept prefaţă şi încheiată cu calde cuvinte de apreciere a personalităţii Măicuţei drept postfaţă alcătuite de către Stavrofora dr. Gabriela Platon şi conf. dr. Carmen Cornelia Balan.
Cartea, într-o formă grafică deosebită, ilustrată inspirat de pictorul Radu Bercea, invită cititorul la lectură. Şi se găsesc în paginile ei frumuseţi pentru mintea şi sufletul cititorilor de diferite vârste.
Cum cartea a apărut în preajma zilelor Sfintelor Patimi ale Mântuitorului, nu se putea deschide decât cu Cu Domnul spre Golgota. O tonalitate sobră, dată de plânsul frunzei de măslin şi de suspinul râului Cedron, anunţă venirea lui Iuda vânzătorul şi-n răcnet răguşit de ură se ridică crucile: Cerul se îmbracă-n noapte / Totul prinde să-nfioare…/ Pe Golgota cu tâlharii, Dumnezeu pe cruce moare. (p.11)
Dar peceţile, puse din porunca arhiereilor şi cărturarilor, nu pot împiedica minunea: Numai vântul parcă spune: Se apropie-nvierea! Zbor peceţile, piatra zboară, iar păzitorii ca trăzniţi cad cuprinşi de frică: Şi cu Cel ce-nvinse moartea, viaţa nouă se ridică! Finalul poeziei este o explozie de optimism şi bucurie, contrastând cu începutul sumbru cu care se deschisese: Căci nu e om, şi nici putere să-l îngroape pe vecie. De sub orişicâte pietre El întotdeauna–nvie! (p.15)
Neliniştea aşteptării, dar şi speranţa se împletesc armonios în poezia Fecioara înţeleaptă. Veghind cu trezvie, nu se teme de întunericul nopţii, nici de lipsa stelelor. Ea ştie şi crede că mirele va veni şi-i va alina dorul, iar răsplata va fi pe măsura jertfelniciei sale: Răsare faţa dulce a Mirelui ce vine / Şi Haru-I într-o clipă pe veci te-a mângâiat. / Cu ce cununi măreţe de slăvi şi soare pline/ Ţi-mbracă acum El faţa ce-a plâns şi-a privegheat. (p.25)
Cu această lumină a bucuriei se încheie ciclul poeziilor lui Traian Dorz din acest volum.
O aspră judecată a vanităţii şi a automulţumirii ce caracterizează mulţi oameni este poezia Oglinda scrisă de Milly King.
După ce-şi înşiră calităţile de care este foarte mândru, omul, eroul poeziei, se cutremură privindu-se în oglinda sufletului său. Descoperă că nimic din ceea ce credea că îi dă preţ şi valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor nu rezistă în înfruntarea cu dreapta judecată a Mântuitorului. Mărturisirea vine ca un balsam: Nebun am fost când, fără pată, curat de tot m-am socotit,/ Când numai tu, Iisuse Doamne, eşti şi rămâi neprihănit!/ (p.33) Printre lacrimi amare de căinţă aude glasul blând ce-i spune: Păcatele îţi sunt iertate!, iar îndemnul pentru orice cititor este izvor de înţelepţire: O, suflete, de vrei să afli într-adevăr aşa cum eşti,/ Nu te-oglindi în propria-ţi viaţă, ci în Hristos să te-oglindeşti !/ (p.35)
Chemarea la credinţă în minunile din lumea în care trăim este făcută aproape cu aspră judecată: Cei ce spun în lumea asta că nu văd nicicând minuni, / Ori sunt orbi, ori sunt nebuni. (p.37) Înţelepciunea bătrânilor noştri creştini ce poate împăca zavistia dintre oameni este limpede exprimată în poezia Precum în Ceruri, pe Pământ pace să fie ! (p.41) ca şi credinţa că nicio faptă pe care oamenii o socot tăinuită nu rămâne nerăsplătită (Las că vede Dumnezeu, (p.48) sunt formulate ca aforisme. Probabil, aceste poezii, sumar comentate, sunt din manuale interbelice de religie.
Partea a doua a cărţii cuprinde poezii, istorioare, glume, ghicitori pe care Măicuţa le-a învăţat în anii de şcoală primară: Dreptatea lupului, Ghiocelul, Speriosul iepuraş, Pisicuţa şi vrăbiuţa ş.a.m.d.
Oricine va deschide volumul, mai ales, dacă a avut prilejul să o asculte pe Măicuţa recitând sau povestind, va crede, ca şi mine, că această carte trebuie, alături de cărţile de rugăciuni, să nu lipsească din casa niciunui creştin iubitor de frumuseţe şi înţelepciune.
Ne bucurăm că la acest an aniversar, pentru venerabila vârstă a Măicuţei ce uimeşte prin fidelitatea memorării şi harul interpretării, obştea Mănăstirii noastre – a se înţelege nu numai cei din interior, ci şi cei dragi nouă, apropiaţi în toate slujirile -, am primit un asemenea dar pentru acum şi pentru timpul ce va veni.
Monahia
ELENA SIMIONOVICI
Comentarii