Într-o anecdotă publicată în ziarul „Der Südostdeutsche” nr.9/1969, Siegmund Last ne povesteşte despre felul cum a fost sărbătorit 1 Mai în oraşul Siret, la începutul secolului trecut. Autorul a participat la demonstraţia de 1 Mai din anul 1910, cea mai mare demonstraţie muncitorească din oraşul Siret din perioada austriacă. În preambulul articolului el scrie: „La Siret, pe vremuri, 1 Mai nu se sărbătorea în mod solemn. Această dată era considerată la fel ca şi prima zi a oricărei luni, o zi pentru a plăti ratele lunare pentru gramafon, enciclopedie, ratele pentru bicicleta roşie cumpărată şi altele… Cu timpul, Partidul Social Democrat din Cernăuţi, sub conducerea lui Grigorowicz, Dr. Pistiner, Gaidosch şi alţii, a făcut o propagandă înceată, dar sigură în toate oraşele provinciale ale Bucovinei (la Siret, filiala organizaţiei PSD din Bucovina, a fost înfiinţată în vara anului 1893 n.n.) şi a impulsionat mişcarea socialistă din provincie”.
După această introducere, el prezintă un aspect din activitatea social-democraţilor şi a mişcării muncitoreşti din oraşul său natal: „La Siret, pe data de 1 Mai, întâlnirile tovarăşilor locali se desfăşurau într-un loc ferit şi cu un număr mic de participanţi (social-democraţii sireteni, în exclusivitate evrei, se adunau într-o căsuţă evreiască de pe Mizereigasse (Uliţa Sărăcăcioasă) din fosta mahala Unghiu – n.n.). De teama represaliilor, tovarăşii nu riscau să organizeze un marş prin oraş”.
Autorul, care făcea parte din organizaţia de tineret a partidului şi a participat la organizarea primei demonstraţii prin oraş, scrie: „După câţiva ani, tovarăşii au organizat un marş destul de impresionant, cu bărbaţi având cravate roşii şi cu flori de hârtie la butonieră, cu fanfară şi cu steaguri roşii, prin oraş”.
Atitudinea autorităţilor şi a populaţiei oraşului, autorul o descrie astfel: „Populaţia nu a fost mulţumită de această demonstraţie a social-democraţilor. Împotriva marşului au demonstrat în faţa prefecturii reprezentanţii principalelor culte din oraş (preotul romano-catolic Kolankiewicz, preotul greco-ortodox Dlujanschi, preotul evanghelic Fischer, preotul greco-catolic Zlepko şi rabinul Burstyn) şi mulţi cetăţeni de frunte ai oraşului”. (Pentru prima dată reprezentanţii cultelor din oraş au uitat de „Blestemul lui Teliman”(„…Scaraoţchi… Suindu-se pe creştetul Ruinei rosti următorul blăstăm, de care Siretul încă nu-i dezlegat. Calic să fii în vecii-vecilor; duhovnicii tăi duşmănească-se etern…) şi au făcut front comun împotriva social-democraţilor – n.n.”). „Ei şi-au manifestat îngrijorarea faţă de această mişcare populară în creştere numită «trenul roşu»”.
Marşul „trenului roşu” prin piaţa oraşului a fost foarte rapid, datorită presiunii autorităţilor şi a «negru-galbenilor» (opozanţii politici ai social-democraţilor – n.n.). Liderul politic al negru-galbenilor, prefectul districtului, Bohosiewicz, care ura mişcarea din tot sufletul, a condamnat de la balconul prefecturii în mod public demonstraţia.
De la balconul primăriei, primarul Franz Rudolf Beill şi viceprimarul, bancherul evreu Isaak Berall, au condamnat cu vehemenţă marşul, iar şeful poliţei, Schweitzer, a întocmit o notă informativă despre mişcarea roşie şi a organizatorilor acesteia pe care a trimis-o la Cernăuţi, capitala provinciei”.
Despre alte activităţi ale „roşiilor” şi ale „negru-galbenilor” el scrie: „Prin urmare, după ce au mărşăluit prin oraş, demonstranţii au coborât pe Czernowitzergasse (Uliţa Cernăuţilor, astăzi Alexandru cel Bun – n.n.) şi s-au oprit în „Lunka”, o grădină de vară în afara oraşului, pe malul drept al râului Siret (În prezent, pe locul respectiv este gara Siret). Tipografia „Grauer” din oraş a fost felicitată de prefect pentru că a lăsat să „meargă înainte” (să apară – n.n.) ziarul local în care erau prezentate evenimentele din oraş şi erau combătuţi roşii”.
Articolul se încheie într-o notă pesimistă: „Peste trei decenii, cetăţenii Siretului fie roşii sau nu, au constatat că minunatul lor oraş aşezat la poalele dealului Ruina, era să devină o ruină…” (Autorul se referă la bombardamentele artileriei sovietice din iunie 1941, care au demolat centrul oraşului său natal, dar nu au distrus oraşul cum era planificat de către liderii ocultei iudeo masonice).
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii