Primăvară, lumină, energie şi viaţă

Expoziţia artistului Emilian Adrian Gavrilean, intitulată sugestiv „Iconografii de primăvară”, se contopeşte armonios în cuvintele ce o definesc perfect, şi anume primăvară, lumină, energie şi viaţă. Această excepţională expoziţie este găzduită în perioada 8 – 15 aprilie 2019 de Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava.

Demersul conceptual şi tehnic în pictura artistului se alimentează din mistica creştină, care este una a luminii. Emilian Adrian Gavrilean compune ingenios, în manieră proprie şi coerent, unde forţa sugestiei şi a evocării, sensibilitatea, acurateţea, sinceritatea şi spontaneitatea sunt calităţile de seamă ale artistului prin care reuşeşte să ne transpună într-o lume mirifică, într-un univers calm. Culoarea de o vibrantă consistenţă se axează în mod paradoxal într-o diafană aparenţă, creând o imagine de vis a realităţii.

Conform iconografiei creştine de tradiţie bizantină ce foloseşte drept fond sau bază a icoanei foiţa de aur, astfel utilizează această foiţă de aur şi artistul în lucrările sale, deoarece aurul chiar nu are legătură cu pigmentul de culoare, ci el stă în legătură strictă cu lumina. Acea lumină interioară, caldă, tainică, astfel artistul reconstituind o dimensiuni iconică a lumii. Paleta sa, pe lângă utilizarea atentă a foiţei de aur, este de o solaritate nedezminţită ce rezistă oricărei comparaţii. Totul gravitează în jurul culorii de o evidenţă divină ce se asociază eternităţii, căldurii şi nobleţii.

Pictorul reuşeşte să-şi contureze tuşa de culoare prin prisma propriei personalităţi. Lucrările lui nu numai că stârnesc o emoţie aparte, ci sugerează anumite idei care ne impulsionează să avem o anumită atitudine faţă de obiectul zugrăvit. Întreaga activitate artistică a lui Emilian Adrian Gavrilean se distinge printr-o continuă adâncire a valorilor expresive în funcţie de o inspiraţie veşnic nouă. Pictorul îşi eliberează energia creatoare simţind un puternic ataşament faţă de sacralitate, totul ducând către mirificul travaliu dătător de lumină şi speranţă.

Emoţia sa artistică are virtuţi dinamice şi trebuie înţeleasă ca un proces cu un larg spectru modelator, el însuşi iniţiator al emoţiilor cunoaşterii în cel mai cuprinzător sens, şi care ascunde în compoziţiile sale câteva subiecte cheie care invită publicul să le descâlcească, anticipeze, analizeze şi să le gândească.

Emilian Adrian Gavrilean este un pictor excelent şi pentru faptul că pensulele sale au creat întotdeauna viaţă şi au acordat fiecărui mesaj transmis o notă aparte. Acea aură de mister şi chiar acea binecuvântare menită să calmeze sufletul privitorului. Delicateţea tratării temelor şi candoarea melodioasă a vibraţiilor de culoare aduc noi dovezi despre sensibilitatea unui artist ale cărui resurse sunt capabile de alte şi alte surprize în viitorul apropiat.

Gustul estetic deopotrivă înnăscut, educat şi format se răsfrânge în întreaga comportare social-profesională, dar şi morală a acestui artist, rezultând un om frumos, sufletist, creativ, modest, blând şi împăciuitor, care oferă în jurul lui doar bine, gânduri pozitive şi soluţii salvatoare.

DELIA IOANA LEIZERIUC, critic de artă

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: