Deschidere spre „partea noastră de cer” din poezia lui Mircea Lutic. O carte despre poetul cu har şi sârg de faur

Am scris special pentru Ziua Internaţională a Poeziei care, începând cu 1999, se sărbătoreşte la 21 martie în întreaga lume, aceste câteva rânduri despre o nouă realizare editorială a profesorului Ilie Popescu – „Partea noastră de cer”, apărută anul trecut (2018) la „Druk Art”, Cernăuţi. Este o carte cu totul deosebită, având şi o motivaţie bine determinată. Nu-mi amintesc cu precizie dacă autorul a fost prezent la o manifestare consacrată Zilei Poeziei, găzduită acum câţiva ani de „Zorile Bucovinei”. Însă mi s-a întipărit în memorie şi nu pot uita discuţia aprinsă generată de lansarea volumului lui Mircea Lutic „EON ÎN FLĂCĂRI”, recent apărut la acel moment (2014). Vorbind despre ţinuta aleasă a veşmântului lingvistic al creaţiei lui Mircea Lutic, un profesor de română a recunoscut că în timpul lecturii este nevoit să apeleze la DEX-ul limbii române, dar din păcate multe cuvinte şi expresii nu le găseşte nici prin enciclopedii.

Dacă în asemenea situaţii se pomenesc oameni cu studii filologice, ce fac, cum procedează simplii cititori, care nu au la îndemână dicţionare şi enciclopedii? Probabil, intuiesc ce a vrut să exprime poetul sau mai curând caută o poezie mai simplă, mai pe înţelesul lor. Mircea Lutic s-a afirmat în poezie, dar şi în publicistică, drept un elitist, un creator nu doar de rime ci şi de cuvinte. Nu putem fi categorici, însă (dacă acceptăm că lumea de azi mai citeşte poezie), că opera sa poetică este inaccesibilă din cauza expresiilor sofisticate. I-am auzit cântând din poezia sa nu doar pe autor, ci şi pe interpreţi de muzică folk, ceea ce mi se pare o evidentă dovadă a farmecului liricii lui Mircea Lutic. Or, o poezie îngreuiată de neologisme şi expresii savante nu va ajunge nicicând pe aripile muzicii.

Oricum, nu este veritabilă creaţia care nu provoacă, nu-l incită pe cititor să pătrundă în sensurile ascunse. Cartea lui Ilie Popescu, despre care am evidenţiat mai sus că e cu totul deosebită în peisajul apariţiilor editoriale din 2018, probabil este unică, nu doar în nordul Bucovinei, prin felul de a aborda şi analiza o operă poetică. Ea vine să ne faciliteze efortul de a lectura şi asimila acel misterios „Eon în flăcări”, a vedea ce se ascunde după miraculoasa „Umbra lacrimii”, a decodifica, a descifra şi alte mesaje vizionare din cărţile lui Mircea Lutic, privind cu ochii inimii la „Partea noastră de cer”, cum ne-a numit filozoful Constantin Noica limba ce-o vorbim şi ne determină identitatea.

Vorbind simplu, pe înţelesul tuturor, putem spune că studiul lui Ilie Popescu le dă mură-n gură celor care nu se ostenesc să afle ceva nou, se lenevesc să deschidă (n-au la îndemână) dicţionarul, ori se simt mai bine în ignoranţa lor. Scrisă de un specialist în domeniu (amintim că docentul Ilie Popescu a instruit câteva generaţii de filologi, activând decenii în şir la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii cernăuţene), lucrarea include o introducere competentă în originea şi semnificaţia contextuală a unor cuvinte, expresii frazeologice, metafore din poetica lui Mircea Lutic. Deschizându-se cu scurte date biografice despre poetul a cărui creaţie constituie subiectul cercetării autorului, cartea este structurată pe trei capitole de bază, finalizând cu „Ecouri şi referinţe critice” despre poezia lui Mircea Lutic şi „Date biografice ale autorului (recenzentului)”, semnatar Gheorghe Ungureanu. Clasificând originea veşmântului poetic al creaţiei recenzate, autorul analizează mai detaliat în plan lexicografic natura-i mitologică, religioasă şi filozofică. În prima parte sunt scoase în evidenţă cuvinte şi expresii de origine mitologică, aşa cum sunt „Mitul”, „Cronos”, „Eris”, „Anna Perena”, „Ileana Cosânzeana” etc.

Mesajul valorilor creştine promovate de poet l-a determinat pe cercetător să acorde o atenţie mai mare originii cuvintelor religioase (biblice), exemplificând cu rânduri din versuri, unde se întâlnesc acestea. Bunăoară, la Azimă, sunt citate versurile: „Aceste mâini/ ca două azime/ rumenite de soare,/ cu miros de ţărână…”; la Lamură (puritate) – un cuvânt des întâlnit în poezia lui Mircea Lutic, citim strofa: „Lamură de dor nestins,/ Dalbe picături de soare,/ vii la pieptu-mi v-aţi aprins”.

Pentru cei interesaţi precizăm că la fiecare cuvânt comentat se indică originea sa şi sursa de informare. Un viu interes trezeşte partea a treia, care tratează aspectul filosofic al unor cuvinte, concretizându-se că poetul „actualizează termeni cu semnificaţie filozofică” – Demiurg, Eon, Eter etc. Nu voi cita în continuare, căci nu intenţionez să fac o recenzie la o „recenzie”, cum este lucrarea lui Ilie Popescu, un studiu amplu şi serios, întemeiat pe repere ştiinţifice, nu doar pe emoţii de lector. Scopul meu este să atrag atenţia şi să informez pe iubitorii de poezie că pot apela la această carte, care le va ajuta să pătrundă şi să înţeleagă mai bine şi creaţiile altor autori, să-şi îmbogăţească vocabularul, să simtă bucuria şi dulceaţa rostirii româneşti.

 MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: