Sfârşit tragic pentru un bărbat din Probota

> El a ars de viu în propria-i locuinţă înghiţită de flăcări

 Un bărbat din localitatea Probota şi-a găsit sfârşitul în locuinţa în care şi-a trăit şi viaţa. Corpul bărbatului, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit joi după-amiază, carbonizat, în casa mistuită de flăcări.

Alerta s-a dat în jurul orei 14.40 prin numărul de urgenţă 112. Oamenii din sat anunţau pompierii că flăcări violente izbucniseră în bătătura unei gospodării particulare, iar în casă ar fi prins captiv şi proprietarul acesteia. Imediat, către locul incidentului au pornit pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul lor au sărit şi militarii Punctului de Lucru Dolhasca.

Potrivit declaraţiilor oferite de slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, „la sosirea echipajelor la faţa locului, casa ardea generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Imediat, salvatorii militari (dotaţi cu măşti de oxigen) şi-au croit drum printre flăcări până în interiorul locuinţei unde, din păcate, temerile sătenilor s-au adeverit, pompierii găsind trupul carbonizat al proprietarului gospodăriei”.

Cercetările efectuate ulterior au stabilit că tot necazul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI