COMUNICAT DE PRESĂ

Evoluția pieței asigurărilor în anul 2018

Societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris, în anul 2018, prime brute în valoare de aproximativ 10,14 miliarde lei, în creștere cu 4,5% față de valoarea înregistrată în anul precedent.

Anul 2018 a fost caracterizat de o îmbunătățire a indicatorilor de solvabilitate. La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, toate societățile de asigurare îndeplineau atât cerințele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum și cerințele minime de capital (MCR). Ratele SCR și MCR la nivelul pieței, calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerințele de capital și valoarea totală a necesarului de capital, au înregistrat valori supraunitare. Rata SCR la nivelul pieței s-a situat la 1,71, iar rata MCR a înregistrat o valoare de 3,87.

La finalul anului 2018, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite de societățile de asigurare se situa la un nivel de peste 16 miliarde de lei, în creștere cu circa 5% față de anul 2017.

O schimbare manifestată în special pe parcursul ultimilor doi ani (2017 – 2018) este consolidarea segmentului de asigurări de viață care a înregistrat o apreciere de peste 4% în 2018 față de anul precedent. O creștere semnificativă s-a remarcat, însă, în anul 2017, când segmentul asigurărilor de viață a crescut cu 21% din perspectiva volumului de prime brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viață comparativ cu anul 2016.

La 31 decembrie 2018 activau pe piața asigurărilor 29 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de ASF, dintre care 16 au practicat numai activități de asigurări generale, 7 au practicat numai activități de asigurări de viață și 6 au practicat activitate compozită.

Piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În anul 2018, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 29 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 31 decembrie 2018.

Prime brute subscrie – Asigurări generale (AG) + Asigurări de viață (AV)

Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) au fost, în anul 2018, în valoare de circa 8,04 miliarde lei, în creștere cu 4,6% față de anul anterior, iar PBS aferente asigurărilor de viață (AV) au fost în sumă de aproximativ 2,1 miliarde lei, mai mult cu 4,3% față de anul 2017.

Piața RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în anul 2018 a ajuns la aproximativ 3,60 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (3,74 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

La 31 decembrie 2018, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 34%), respectiv 12 luni (30%).

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 12% în anul 2018 comparativ cu anul precedent, înregistrând valoarea de 612 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în anul 2018 s-a diminuat comparativ cu anul precedent cu 3,09%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 14,39%.

În anul 2018, asiguratorii RCA au încheiat un număr de 301.131 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 22.746.898 lei. La data de 30.12.2018 erau în vigoare un număr de 235.605 clauze de decontare directă.

Asigurări de locuințe

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe, pe parcursul anului 2018, au înregistrat o creștere de aproximativ 5% comparativ cu anul precedent, în timp ce indemnizațiile brute plătite au fost în scădere cu circa 14%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare s-a diminuat cu 13%.

Comparativ cu 31 decembrie 2017, la finalul anului 2018, numărul de contracte în vigoare privind asigurările obligatorii de locuințe a crescut cu circa 1%. Primele brute subscrise au înregistrat un avans de aproximativ 3%, în timp ce indemnizațiile brute plătite au crescut cu 15%.

Asigurări de sănătate

Asigurările de sănătate au cumulat la finalul anului 2018 prime brute subscrise în valoare de aproximativ 335 milioane lei, în creștere cu aproximativ 60% față de anul precedent:

  • primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) sunt în sumă de 230 milioane lei, în creștere cu aproximativ 74% și reprezintă circa 69% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate;
  • primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) sunt în sumă de 105 milioane lei, în creștere față de anul anterior cu circa 37%.

Indemnizații brute plătite de asigurători

În anul 2018, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări (AG+AV), în sumă de 5.100.317.503 lei, astfel:

  • 915.702.278 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creștere cu 21% față de anul 2017 (4.076.896.562 lei);
  • 615.225 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere cu circa 18% comparativ cu anul 2017.

Sucursale

La 31 decembrie 2018 activau pe piața asigurărilor 12 sucursale, dintre care 9 au practicat activitate de asigurări generale (AG) și 3 au practicat activitate de asigurări de viață (AV).

Sucursalele au cumulat, la finalul anului 2018, prime brute subscrise în valoare de 669,3 milioane lei, în scădere cu aproximativ 11% față de anul precedent. PBS aferente asigurărilor generale au fost în sumă de 273,1 milioane lei, în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent cu aproximativ 25%. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au fost în valoare de 396,2 milioane lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior cu circa 1%.

Brokerii de asigurare

La sfârșitul anului 2018, figurau înregistrați în evidențele Autorității de Supraveghere Financiară un număr 342 de brokeri autorizați (față de 382 la finele anului 2017), din care: 28 de societăți cu activitatea interzisă temporar, 299 de societăți active și 15 societăți cu activitatea suspendată temporar.

În urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare și/sau reasigurare, la data de 31.12.2018 (date provizorii), se constată o creștere a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață de 3,48%, de la 6.166.053.903 lei (2017) la 6.380.788.060 lei.

În anul 2018 brokerii de asigurare și/sau reasigurare au raportat venituri obținute din activitatea de intermediere în asigurări în valoare de 1.095.337.930 lei, în creștere cu 12,71% față de aceeași perioadă de referință a anului anterior (971.812.823 lei).

Tarife de referință

Tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA) au fost publicate, conform prevederilor Legii nr. 132/2017 și ale Normei nr. 22/2017 privind metodologia de calcul al acestora, pe pagina de web a ASF la www.asfromania.ro.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă –  Ernst & Young Assurance Services SRL – în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Din analiza tarifelor de referință pentru persoane fizice, pentru fiecare segment de risc, rezultă că evoluțiile sunt generate, în principal, de dinamica structurii asiguraților RCA în funcție de clasele de bonus-malus. În cazul persoanelor fizice, aproximativ 54% din expunerea aferentă polițelor subscrise în perioada 01 iulie 2017 – 30 iunie 2018 a fost inclusă în clasa Bonus 8, astfel încât la reînnoirea polițelor asigurații încadrați într-o clasă de bonus vor putea beneficia de o reducere a primelor de asigurare de până la 50%. Mai puțin de 0,01% din polițele subscrise în această perioadă au fost incluse în clasa Malus 8.

Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

Astfel, în al doilea semestru al anului 2018, valoarea primelor medii efectiv practicate de societățile de asigurare s-a situat sub valoarea tarifului de referință anterior pentru majoritatea categoriilor de vehicule. De exemplu, în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de 1401 -1600 cmc, deținute de persoane cu vârsta de 31-40 de ani, prima medie în piață a fost de 625 lei, cu 13% mai mică față de prima de referință anterioară (716 lei). Pentru aceeași categorie de autovehicule, dar pentru persoane sub 30 de ani, prima medie în piață a fost de 972 lei, cu 7% mai mică decât prima de referință anterioară (1049 lei), iar pentru cei cu vârsta de 41-50 ani prima medie în piață a fost de 614 lei, cu 14% mai mică decât prima de referință anterioară (712 lei). De asemenea, în cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa maximă autorizată mai mare sau egală de 16.000 kg – persoane juridice, prima medie la nivelul pieței a fost în valoare de 6.760 lei, cu aproximativ 7% mai mică decât tariful de referință (7.273 lei).

Pentru comparabilitate, primele practicate de societăți au fost convertite în prime anuale și ajustate la nivelul clasei B0.

Raportul exhaustiv cu privire la evoluţia pieţei asigurărilor în anul 2018 poate fi consultat la www.asfromania.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: