Din nou, sucevenii s-au numărat printre protagonişti

Sala de atletism din Bacău a găzduit la finele săptămânii trecute ediţia 2019 a Campionatelor Naţionale pentru juniori III. Au participat la această competiţie sportivi de la toate cluburile de profil din ţară. Concursul a fost unul de calibru, înregistrându-se performanţe de excepţie pentru cei mici.

Dintre sportivii suceveni prezenţi pe tabloul de concurs, o evoluţie foarte bună a avut Petru Robert Kore, de la CSM Dorna Vatra Dornei, care se anunţă un demn urmaş al deja titratului Dorin Andrei Rusu. Kore a reuşit să se impună clar în proba de 1500 de metri, devenind astfel campion naţional. O prestaţie remarcabilă a avut şi Ionela Claudia Costiuc, pregătită tot de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei. Ionela a terminat pe poziţia secundă cursa de 800 de metri, intrând în posesia medaliei de argint.

Clubul Sportiv Municipal Suceava a punctat la Naţionalele de juniori III prin săritorul în lungime Tudor Axinte, atletul antrenat de Silviu Casandra ocupând la final treapta a III-a a podiumului de premiere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI